Actualitate

Municipiul Buzău, în pericol de a pierde banii din cel mai mare contract de reabilitare finanțat prin PNRR din România

Cel mai mare proiect de reabilitare finanțat cu fonduri prin PNRR, în valoare de 75 milioane de euro, accesat de Primăria municipiului Buzău, ”îngropat” de birocrația excesivă! Este vorba despre un proiect de regenerare urbană pentru consolidarea seismică și reabilitarea termică a 30 de blocuri de locuințe din oraș pentru care există riscul pierderii banilor europeni.

3 ani de la idee la semnarea contractului

Pregătirea proiectului a început în 2022, iar semnarea contractului cu constructorul desemnat de execuția lucrărilor a avut loc abia în iulie 2025. Asta înseamnă trei ani de zile pierduți în parcurgerea etapelor birocratice, respectiv licitație și obținerea tuturor avizelor necesare, perioadă care însă a „consumat” din termenul de execuție. Potrivit primarului Constantin Toma, în contract ar fi fost prevăzuți doi ani pentru realizarea lucrărilor însă acum acest termen nu poate fi respectat pentru că banii din PNRR ar trebui cheltuiți până în august 2026, adică în mai puțin de un an zile, perioadă în care, spune primarul Toma, este imposibil să fie încheiate toate lucrările.

”Trebuia să înceapă execuția la cele 30 de blocuri. Noi am semnat ordinul de începe al lucrărilor.  În contract, avea doi ani de zile pentru realizarea lucrărilor. Se depășește cu un an de zile termenul până la care putem folosi banii din PNRR. S-a pierdut foarte mult timp, e birocrația foarte mare. De la idee până la începerea lucrărilor trec câțiva ani. Asta e adevărul în România!”,a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

În plus, întârzierile privind plățile prin PNRR și incertitudinea de la nivel național reprezintă alți factori care țin pe loc proiectul. Primăria a emis ordinul de începe al lucrărilor deja de 2-3 săptămâni însă constructorul nu și-a trimis muncitorii pe șantier. Deocamdată au fost montate schele pe câteva blocuri însă nu se știe când vor începe lucrările.

”Suntem în legătură permanentă cu constructorii. Sunt îngrijorați că nu-și vor primi banii. Sperăm să-i convingem după ce voi vorbi și cu ministrul Dezvoltării”, a spus Constantin Toma.

Constantin Toma

Irinel Cîrstea, consilier local, a declarat, într-o intervenție la Focus Tv, că lucrările ar putea fi realizate în perioada rămasă până în august 2026 dacă firma va avea garanția de la Guvern că își va primi toți banii la timp.

Irinel Cîrstea

Licitația privind execuția lucrărilor a fost câștigată de o asociere de firme. Este vorba despre Concelex și Construcții Erbașu.

„În calitate de lider al asocierii, alături de partenerul nostru Construcții Erbașu, ne asumăm cu responsabilitate execuția unui set complex de lucrări menite să aducă siguranță seismică sporită, performanță energetică ridicată și un nivel crescut de confort locativ pentru mii de locuitori”, anunța pe pagina de Facebook, după semnarea contractului, Concelex.

Valoarea proiectului este de 75 milioane de euro, bani din care vor fi executate următoarele lucrări:

•⁠ Consolidarea seismică a structurilor existente,

•⁠ Reabilitarea termică completă a anvelopei clădirilor,

•⁠ Modernizarea sistemelor de încălzire și apă caldă menajeră,

•⁠ Instalarea de panouri fotovoltaice pentru autoconsum,

•⁠ Lucrări generale de reparații și finisaje la acoperișuri, fațade și spații comune.

•⁠ Înlocuirea tâmplăriei și a sistemelor de tracțiune ale lifturilor cu echipamente eficiente energetic,

Autorul știrilor

Marilena Dinu

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Lasă un răspuns la Un cetățean Cancel reply

  • … jorjescul e de vină!…simeon, potra … toți ăștia sigur sunt de vină!🍌😁✌️…poate și rușii…un pic!….

  • Pfff…de la autobuzele electrice de 245.000 EURO!!! bucata , vi se trage.
    Se fac controale pe filierele care înghit banii.