Ploile abundente din ultimele zile au transformat mai multe localități din județul Buzău în zone greu accesibile, după ce viiturile și scurgerile de pe versanți au produs pagube serioase infrastructurii rutiere. Drumuri comunale și sătești au fost erodate, porțiuni de carosabil au fost distruse, iar mai multe podețe au fost luate de ape. Potrivit evaluărilor făcute în teren de echipele Instituției Prefectului, situația este critică în opt comune din județ, unde se înregistrează și alunecări de teren, pe fondul solului suprasaturat. Iată ce arată bilanțul:
Lopătari, cea mai afectată comună
În Lopătari, ploile au provocat pagube semnificative. Drumul comunal dintre Lopătari și Vârteju a fost afectat pe 1,5 km, iar pe DJ 203K, între Lopătari și Plaiul Nucului, au fost înregistrate distrugeri pe aproximativ 2,5 km. Două podețe din satele Săreni și Terca, cu o lungime totală de aproximativ 150 m, au fost afectate, iar drumurile comunale și sătești au suferit degradări pe o lungime totală de circa 4,3 km. De asemenea, un zid de sprijin din zona bisericii din satul Lopătari a fost afectat de viituri. Detalii AICI.
Cernătești: drumuri erodate și podețe distruse
În comuna Cernătești, ploile au afectat mai multe sate. În Zărneștii de Slănic, drumul comunal DC 132 a fost deteriorat pe aproximativ 2 km. În Manasia, drumurile sătești au fost afectate pe circa 2,5 km, iar un podeț tubular peste râul Slănic a fost distrus. Probleme similare au fost semnalate și în Aldeni, unde drumurile au fost afectate pe 1,5 km, precum și în Fulga, unde DC 133 a fost erodat pe aproximativ 1,5 km. În Băiești, drumurile sătești au fost afectate pe 1 km, iar în Vlădeni, pe lângă deteriorarea a circa 0,5 km de drumuri, un podeț tubular a fost distrus, iar un altul a fost avariat peste râul Slănic.
În Pietroasele, viiturile au afectat drumuri comunale și sătești pe o lungime totală de aproximativ 1,5 km, circulația fiind îngreunată în mai multe zone ale comunei.
În Vintilă Vodă, efectele ploilor au fost resimțite în mai multe sate. În Coca Niculești, drumul comunal DC 98 a fost afectat pe 2 km, iar în Coca Antimirești, DC 99 pe 2 km și DC 272 pe 1 km. De asemenea, în satele Petrăchești, Podu Muncii și Niculești, drumurile sătești au fost erodate pe zeci sau sute de metri. În satul Vintilă Vodă, infrastructura rutieră a fost afectată pe aproape 3 km.
Mânzălești: surpare de teren și drumuri spălate de ape
În Mânzălești, viiturile au produs spălări de balast și formarea de făgașe pe mai multe drumuri comunale. În zona Valea Manciului, drumul DC 167 a fost afectat pe aproximativ 2 km, iar în satul Buștea pe 1 km. Probleme similare au fost semnalate și în Ghizdita și Poiana Vâlcului, pe DC 169.
De asemenea, pe DC 102, în satul Plavățu, a fost raportată o surpare de teren în zona ocnelor de sare, iar pe DC 9 au fost înregistrate degradări pe aproximativ 1 km. Pe DJ 203K, gabioanele de protecție au fost afectate pe circa 30 m din cauza creșterii debitului pârâului Slănic.
În Bisoca, întreaga rețea de drumuri comunale, sătești și de exploatare a fost afectată prin spălarea stratului de balast și formarea de făgașe.
În Cozieni, drumurile au fost afectate pe o lungime totală de aproximativ 2,3 km, în timp ce în Cănești, un podeț tubular peste pârâul Sărățel, pe drumul DS 1 Cănești – Gonțești, a fost distrus complet.

Cod galben de furtuni în Buzău
Județul Buzău se va afla sâmbătă, 6 iunie 2026, între orele 12:00 și 23:00, sub incidența unui Cod Galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, local, vijelii și grindină.
”În Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local în Maramureș, în sudul Olteniei și în nord-vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, anunță ANM.
În concluzie, zonele de deal și munte ale județului Buzău sunt cele mai expuse, în contextul în care solul este deja saturat după ploile din ultimele zile, existând risc de scurgeri de pe versanți și creșteri rapide ale debitelor pe pâraie.

Buzăul, lovit inegal de ploi: peste 160 l/mp în nord, doar 15 l/mp în sudul județului
De la începutul lunii iunie, județul Buzău a înregistrat cantități semnificative de precipitații, cu o distribuție extrem de neuniformă, cele mai afectate fiind zonele subcarpatice și montane.
Drenea Constantin, un buzoian pasionat de meteorologie, scria pe Facebook faptul că „în Lopătari, unde sunt înregistrate cele mai grave probleme în urma ploilor, s-au acumulat 161 l/mp, iar la Plaiu Nucului 160 l/mp, valori care contrastează puternic cu cele din zona de câmpie, unde la Pogoanele au fost doar 15 l/mp”, diferențe care evidențiază clar variațiile mari la nivelul județului. În același interval, cantități ridicate au fost consemnate și la Bisoca (87 l/mp), Brădeanu (73 l/mp) sau Vintilă Vodă (67 l/mp), în timp ce în mai multe localități din sud valorile au rămas mai reduse.










Adaugă comentarii