Un tânăr de 28 de ani, din orașul Nehoiu, și-a petrecut o noapte după gratii, după ce, amețit de alcool, a dat buzna în curtea unei bătrâne și i-a spart ușa.
Potrivit primelor informații, scandalul a pornit duminică seară. Atunci, tânărul de 28 de ani și-a adus aminte că o vecină de 82 de ani are montată, în gospodărie, cameră de supraveghere. Bătrâna locuiește singură, așa că rudele au decis să îi monteze un astfel de sistem pentru a o ști în siguranță. Numai că, duminică, fiind și sub influența alcoolului, tânărul a răbunfnit, nemulțumit că acea cameră era amplasată în așa fel încât capta imagini inclusiv din zonele în care se afla el. Nemulțumit că este filmat, a dat buzna în curtea bătrânei și i-a spart ușa de la casă.
Un gest care i-a adus un dosar penal. Au fost chemați polițiștii, care l-au ridicat imediat pe tânăr și l-au dus după gratii.
“În noaptea de 11/12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Nehoiu au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns fără drept în curtea unei persoane din localitate și ar fi distrus ușa de acces în locuință. Ulterior sesizării, la fața locului a fost direcționat de îndată un echipaj de poliție. În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere”, transmite IPJ Buzău.
După o noapte în arrest, tânărul recalcitrant a fost lăsat în libertate, fiind cercetat în continuare sub măsura controlului judiciar.



Adaugă comentarii