Actualitate

Nuntă de poveste la Buzău: un pompier francez și-a unit destinul cu aleasa inimii chiar de Ziua Pompierilor Români

Ziua Pompierilor, sărbătorită sâmbătă, 13 septembrie, va deveni una de neuitat pentru salvatorii din Buzău, dar nu doar pentru ei. Un pompier din Franța și-a unit destinele cu aleasa inimii sale în Buzău, chiar de Ziua Pompierilor Români. Cei doi miri au fost întâmpinați și felicitați de salvatorii buzoieni, chiar lângă biserica în care a fost oficiată slujba de căsătorie.

Andra, o tânără din Buzău, și Loïc, pompier cu o experiență de peste 20 de ani, în Franța, au decis să spună DA chiar la Buzău. Nunta a fost programată chiar pe 13 septembrie, în zi de mare sărbătoare pentru salvatorii din Buzău și din întreaga țară. Nu puteau trece cu vederea acest lucru, așa că cei doi tineri și-au dorit foarte mult ca în această zi specială să le fie alături și pompierii buzoieni.

S-a întâmplat acest lucru chiar înainte ca mirii să pășească în fața altarului. Pompierii buzoieni, strânși pe Bulevardul Bălcescu, pentru a-și prezenta tehnica de intervenție, i-au întâmpinat pe cei doi miri.

“El este pompier profesionist în Franța de peste 20 de ani, iar meseria pe care o slujește cu onoare și devotament a creat o legătură puternică între el și salvatorii români. Așa că, deși au ales să-și facă nunta în România, pe 13 septembrie, alături de colegi pompieri din Franța și Belgia, și-au dorit ca la eveniment să le fie alături și pompieri români.

Și, pentru că pe 13 septembrie sărbătoreau Ziua Pompierilor din România, salvatorii de la ISU Buzău i-au așteptat cu drag pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, chiar lângă Biserica Sfântul Spiridon unde mirii și-au unit destinele. Acolo, pompierii aveau o expoziție de tehnică de intervenție.

Le-au transmis cele mai sincere felicitări și urări și s-au bucurat că au putut face parte dintr-un moment atât de special pentru ei”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.

O întâlnire emoționantă și de neuitat atât pentru tineri, cât și pentru pompierii buzoieni.

” Noi, pompierii, am simțit onoarea de a le fi alături la începutul drumului lor împreună, dăruind miresei un buchet de flori și oferindu-i mirelui o strângere de mână care a spus mai mult decât ar fi putut spune cuvintele. Chiar dacă purtăm uniforme diferite și venim din țări aflate la distanță, ne unește același scop: acela de a proteja viața și de a dărui speranță acolo unde e nevoie”, menționează ISU Buzău, pe Facebook.

(Foto: Facebook/ Departamentul pentru Situații de Urgență)

Etichete