Iubitorii de drumeții sunt invitați să fie voluntari pentru o zi și să contribuie la amenajarea a trei trasee tematice. Invitația vine de la Asociația Zestrea Bisoceană, iar evenimentul va fi organizat sâmbătă, începând cu 9.30. Organizatorii promit o zi de distracție, de socializare dar și de fapte bune pentru un mediu înconjurător mai sănătos.
”Invităm buzoienii să ni se alăture într-unul dintre cele mai frumoase proiecte ale noastre pe care le creăm la Bisoca, însă de care va beneficia întregul județ. Prin programul Cu Apele Curate am reușit să trasăm trei trasee interesante și captivante pe cărări, prin poieni și păduri. Ceea ce va fi însă interesant este că pe parcursul lor, odată ce vei călători, din loc în loc vei afla povești ale locurilor sau alte informații educative relatate fie de localnici, fie de specialiști.” spune Aura Cășaru-Petre, coordonatoarea Asociației Zestrea Bisoceană.
Cele trei trasee turistice au ca temă protecția mediului și a apei.
”De aceste trasee se vor putea bucura ulterior turiștii, dar și familiile cu copii sau profesorii cu elevi, fiind călătorii educative relativ scurte, dar pline de cunoaștere și curiozități, prin satele răsfirate din Bisoca. Participanții se pot bucura de peisajele de toamnă de la poalele munților, își pot face noi prieteni, și vor contribui la dezvoltarea turismului și educației în județ”, mai spun organizatorii.
Marcarea traseelor este inclusă în proiectul „Pe urmele lui Bucur” ce face parte din programul Cu Apele Curate. Întâlnirea va avea loc la Hub-ul Țărănesc Zestrea Bisoceana la ora 9:30.
Adaugă comentarii