Polenul de ambrozie a ajuns la un nivel extrem de periculos, iar vârful va fi atins în următoarele zile, atrage atenția reputatul medic urgentist din Iași, Tudor Ciuhodaru. El avertizează că oricine poate fi afectat, chiar și persoanele fără alergii cunoscute, iar „o singură expunere poate fi letală”.
„Cel mai mare risc apare dimineața între orele 9 și 11”, spune medicul, care a publicat pe pagina sa un mic ghid de supraviețuire.
Când mergem la spital
„Sunt 4 semne de alarmă – erupție + prurit + disfonie (vorbirea cu dificultate) + dispneea (respiraţia dificilă) – ce impun prezentarea de urgență la spital. Evoluția poate fi fatală în absenţa unui tratament corespunzător.”
Potrivit medicului, măsurile simple pot face diferența:
„Nu aerisiţi şi evitaţi ieşirea în aer liber pentru a face sport atunci când poluarea e intensă sau cantitatea de polen e mare (dimineaţa, august-octombrie). Închideți ferestrele în timpul zilei și utilizați aparatele de aer condiționat cu filtre, în cursul sezonului polenic. Protejaţi pielea, faţa, ochii utilizând articole vestimentare care acoperă o suprafaţă cât mai mare. Scuturaţi hainele şi periaţi încălțămintea, faceţi un duş imediat ce aţi ajuns acasă. Nu uitaţi, atunci când faceţi curăţenie să utilizaţi mănuşi şi mască de protecţie. Ştergeţi praful cu lavete umede şi folosiţi aspiratoare etanşe.”, spune medicul.
Tratament și semnale de alarmă
Ambrozia poate da naștere unei serii de afecțiuni, iar pentru asta nu e nevoie decât de o simplă expunere la polenul acestei plante.
„Expunerea la polen poate provoca rino-conjunctivită, astm bronșic şi, mai rar, dermatită de contact sau urticarie. Pruritul, erupţiile, clipitul des, lăcrimarea, strănutul sau cursul nasului pot fi primele simptome. Dispneea, disfonia și deteriorarea stării de conştienţă sunt semnale de alarmă ce atenţionează asupra gravităţii.”
În cazurile severe, avertizează medicul, se poate ajunge la șoc anafilactic sau edem Quincke cu evoluție rapidă.
„În reacțiile severe adrenalina e regina (și dozele mari de corticosteroizi). Învățați să folosiți adrenalina autoinjectabilă. Dacă sunteţi alergic, ţineţi permanent la îndemână medicaţia de urgenţă”, recomandă medicul Tudor Ciuhodaru.



Adaugă comentarii