SĂNĂTATE Social

Patru bătrâni din secția Boli Interne a Spitalului Județean, confirmați cu coronavirus. Au probleme grave de sănătate. Iar numărătoarea continuă….

Situația de la secția de Boli Interne a Spitalului Județean Buzău devine tot mai gravă. După confirmarea cu coronavirus a unei bătrâne de 87 de ani, care era internată în această secție de o săptămână, alți trei bătrâni, 2 bărbați și o femeie,  cu vârste între 68 și 88 de ani au fost confirmați cu COVID-19.

Este vorba despre pacienți cu comorbidități a căror stare se poate degrada și mai mult în contextul infecției cu noul coronavirus.  Bolnavii vor fi transferați, cel mai probabil, la Spitalul din Rm. Sărat, acolo unde a ajuns și prima pacientă de la Interne, confirmată cu coronavirus. Așadar, duminică la orele prânzului, sunt confirmați cu coronavirus 4 pacienți de la Boli Interne din Spitalul Județean iar numărătoarea continuă pentru că nu au sosit toate testele de la personalul medical.

Sâmbătă seară, imediat cum s-a aflat vestea că noul coronavirus a intrat în secția de Boli Interne, s-a trecut la testarea tuturor persoanelor de pe această secție, bolnavi și personal medical.

Au fost testate sâmbătă seară 6 cadre medicale care erau în tură, iar rezultatele au ieșit negative.

Duminică, s-a trecut și la testarea celorlalte cadre medicale de pe această secție.

Până la aflarea tuturor rezultatelor, nici un pacient nu mai este internat în secția de Boli Interne, compartimentul fiind închis.

Pe de altă parte, bolnavii care au teste negative și care nu au probleme grave de sănătate vor fi externați rând pe rând, urmând ca în această secție să rămână doar cei care au nevoie să-și continue tratamentul și nu o pot face în afara spitalului.

Iată și  informarea transmisă de autorități cu privire la situația de la Spitalul Județean Buzău: 

”Cazul 105: pacient de sex feminin, în vârstă de 87 de ani, din municipiul Buzău, cu multiple comborbidități, internată la Spitalul Județean de Urgență Buzău. În data de 15 mai 2020, a fost investigată COVID-19 în vederea internării într-un cămin de bătrâni, rezultele fiind pozitive. Pacienta este asimptomatică și a fost internată la Spital Municipal din Râmnicu Sărat.

DSP Buzău a declanșat ancheta epidmemiologică, iar până în prezent s-a stabilit că pacienta nu a părăsit salonul în care era internată, iar personalul medical a purtat echipamentul de protecție complet. DSP a decis de primă intenție, investigarea tuturor pacienților de pe secție, precum și a întregului corp medical, cu recomandarea de a se evita internările și externările până luni, 18 mai.

În cadrul anchetei epidemiologice declanșate în Secția Medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, în data de 16.05.2020, au fost testate 6 cadre medicale din tura de noapte și au rezultate negative, iar din totalul de 32 de pacienți testați, 3 au fost depistați pozitiv, astfel:

  • CAZUL 106 – pacient sex feminin, 88 ani, cu multiple comorbidități internată în Secția Medicală.
  • CAZUL 107 – pacient sex masculin, 71 ani, cu multiple comorbidități internat în Secția Medicală.
  • CAZUL 108 – pacient sex masculin, 68 ani, cu multiple comorbidități internat în Secția Medicală

Ancheta DSP este în desfășurare în acest caz.”

Implică-te!

Publicitate

Publicitate