Duminică, 7 septembrie, de la ora 14.00, curtea Așezământului pentru Persoane Vârstnice din Câmpeni va răsuna de muzică populară, voie bună și emoții. Începe Festivalul „Pe ulița satului meu”, ajuns la ediția a XIII-a. O simplă inițiativă la început, festivalul a devenit, în decursul celor 13 ani scurși de la prima ediție, un adevărat reper cultural al începutului de toamnă.
Festivalul a fost inițiat de părintele Mihail Milea, președintele Fundației „Sfântul Sava”, cu o misiune simplă, dar puternică: recunoștință pentru părinți și strămoși, unitate pentru comunitate, sprijin sufletesc pentru vârstnicii din așezământ.
„Acest festival este cu dedicație pentru bătrânii din sat și este un prilej de bucurie. Este o sărbătoare pentru localnici, organizată în prima duminică din luna septembrie”, spune părintele Milea.
Pe scena festivalului vor urca artiști iubiți de publicul buzoian și nu numai: Nicolae Oprișan, Mugurel Grama, Jenica Bercea Anton, Georgeta Bărăscu, Elena Haidău, Antonia Spandole, Gabriela Apostol, dar și frații Dan și Traian Popescu., în vreme ce Ansamblul „Macoveiul” va aduce pe scenă dansurile tradiționale care fac deliciul fiecărei ediții. Intrarea la spectacol este liberă.




Adaugă comentarii