Actualitate

Pista pe care merg anchetatorii după moartea suspectă a profesorului de sport Ovidiu Nicolae

Se conturează o ipoteză incontestabilă în cazul decesului profesorului Ovidiu Nicolae, mort în circumstanțe necunoscute și pe care o anchetă a Poliției trebuie să le lămurească. La două zile după ce buzoianul s-a stins pe patul de spital, există motive serioase care conduc către verdictul unei morți din cauze medicale. Ipoteza unui infarct este cea luată în calcul, însă necropsia efectuată deja nu a stabilit categoric acest lucru, astfel că va fi nevoie de analize suplimentare care vor fi efectuate de către Institutul Național de Medicină Legală.

Ovidiu Nicolae, profesor de educație fizică la o școală din Vernești, a fost găsit, inconștient, în apropierea blocului în care locuia cu familia, după ce cu câteva minute în urmă coborâse, la sugestia soției care observase prezența unor tineri în zona sârmelor unde erau întinse rufele. Era rănit în zona bărbiei și nu avea reacții, astfel că nu a putut relata ce s-a întâmplat. Incidentul a avut loc joi seara, iar medicii l-au resuscitat în două rânduri, după ce a intrat în stop cardio-respirator.

Internat la ATI, Ovidiu Nicolae a rămas în stare gravă, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a reușit transferarea lui la un spital din Capitală. Duminică, bărbatul în vârstă de 40 de ani a pierdut bătălia pentru viață. Detalii AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian