2024 se anunță a fi un an agricol bun, în plan național, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Totul depinde însă de zonă, pentru că în Regiunea Sud-Est seceta e în continuare prezentă, iar fermierii se tem că nu vor avea nici în acest an ce să recolteze.
De altfel, recent, din Buzău a venit solicitarea ca județul să fie declarat ”calamitat”, astfel încât fermierii să-și poată recupera măcar o parte din pierderi. Șansa News a scris despre acest subiect aici.
Într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că are în vederea alocarea sumelor necesare pentru acordarea de despăgubiri, dar e un proces de durată, pentru că sunt mai mulți pași birocratici care trebuie îndepliniți.
“Eu cred că va fi un an agricol foarte bun din ceea ce am văzut prin deplasările în ţară pe care le-am avut. Sunt anumite zone afectate de secetă şi deja am discutat în zona Buzău, o parte din Galaţi şi Vrancea, unde sunt suprafeţe calamitate, pentru că au fost zone în care nu s-a irigat. Se aşteaptă de la prefecturi constituirea comitetului de situaţii de urgenţă, pentru, ca împreună cu direcţiile agricole şi cu celelalte instituţii implicate, să se întocmească procesele verbale de secetă. Vom aloca sumele necesare pentru despăgubiri, pentru că aşa trebuie să alocăm în perioada în care fermierii o duc greu şi pe perioada de secetă, dar, în rest, în ţară, culturile sunt foarte bune. Nu cred că sunt calamitate mai mult de 200.000 de hectare din cele aproape şapte milioane de hectare însămânţate, culturi de toamnă şi de primăvară”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, este secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, pe suprafețe extinse din Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, local în estul şi sudul Transilvaniei.
Adaugă comentarii