Actualitate

Prima tentativă de furt a unei biciclete municipale. Avertismentul autorităților pentru cei care încearcă așa ceva

După ce în ultimele săptămâni bicicletele municipale au fost întâlnite abandonate în diferite colțuri ale Buzăului, astăzi s-a ajuns la o nouă etapă. Un buzoian a fost prins că a încercat să fure o bicicletă.

Vehiculul pe două roti se afla în scara unui bloc, de câteva zile. Acest lucru le-a dat de gândit autorităților, care au trimis polițiștii locali să vadă ce se întâmplă cu bicicleta. Au găsit-o vandalizată, fără însemnele referitoare la Primăria Buzău și alte date de identificare.

Bicicleta a fost ridicată de firma care gestionează programul Velo City în municipiul Buzău. După evaluarea pagubelor, sumele necesare reparării bicicletei vor fi retrase de pe cardul buzoianului care o închiriase și care intenționa să o transforme în propria bicicletă. De data aceasta, buzoianul care a comis tentativa de furt a scăpat ușor, pentru că putea să se aleagă chiar și cu plângere penală. Fiind primul caz de acest gen, însă, autoritățile buzoiene au decis să nu îl reclame pe buzoian la Poliție. Însă, nu același lucru se va întâmpla dacă vor mai fi înregistrate cazuri similare.

” Aviz amatorilor!A fost înregistrată prima tentativă de furt a unei biciclete municipale! Ea a fost recuperată dintr-un bloc de pe Aleea Insulei de Politia Locală! Intenția de furt era clară: au fost îndepărtate toate elementele de identificare, a încercat să desfacă și computerul de bord pentru eliminarea senzorului GPS! Din păcate pentru el, elementele de siguranță sunt foarte complexe și ascunse bine!

În zilele următoare echipa de mentenanță va face o evaluare a pagubelor conform art 9 si 10 din Regulamentul de utilizare și sumele aferente reparației îi vor fi retrase de pe card! PS Pentru că este prima tentativă de furt și ne aflăm în perioada Sărbătorilor de Iarnă (cu toții trebuie să fim mai buni) nu îi facem si plângere penală pentru tentativă de furt….să zicem că a greșit….. dar orice încercare ulterioară a vreunui utilizator va fi aspru pedepsită conform prevederilor legale!”, transmite viceprimarul Ionuț Apostu.