Primele roșii românești produse în solariile din Buzău vor ajunge pe piață abia în preajma sărbătorilor de Paște, cu o întârziere de aproximativ trei săptămâni față de anii trecuți. Deși culturile au fost înființate la timp, vremea capricioasă din ultimele luni a dat peste cap calendarul legumicultorilor.

În solariile de la Cochirleanca, locul de unde și anul trecut au fost recoltate primele roșii de Buzău, plantele sunt deja pe rod, iar o parte dintre tomate au ajuns la dimensiuni apropiate de cele pentru consum, unele începând chiar să se înroșească. Potrivit producătorilor, în circa două săptămâni roșiile vor fi coapte și gata de valorificare în piețe.
”Abia de Paște sperăm să ajungem pe piață. Avem o întârziere foarte mare”, a spus Mircea Tatu, legumicultorul care în 2025 avea roșii la vânzare încă de la jumătatea lunii martie.
Anul acesta, vremea este cea care i-a dat planurile peste cap.
„Din cauza vremii închise, fără soare, cu multe zile de ceață, florile nu au polenizat. Bondarii nu au ieșit la lucru, iar pentru că avem o cultură naturală, nu există alternativă. Noi nu folosim pesticide. Pierderile sunt foarte mari”, a explicat Mircea Tatu, legumicultor.

Pe lângă producția redusă, și costurile au crescut considerabil. Încălzirea solariilor a fost mult mai scumpă în acest an, în condițiile în care centrala a mers aproape fără oprire. Pentru aceeași suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați, consumul de combustibil a crescut cu cel puțin 10 tone de cocs, ceea ce a dus la o majorare a costurilor totale de producție cu circa 20% față de anul trecut.
Toate aceste dificultăți se reflectă și în prețul de pornire al roșiilor. Primele tomate românești din Buzău vor fi scoase la vânzare la un preț de aproximativ 48 de lei pe kilogram, cu 11 lei mai mult decât în 2025, când au ajuns în piețe la mijlocul lunii martie.

Chiar și în aceste condiții, producătorii sunt rezervați în privința profitului.
„Deși prețul este mai mare, nu știm dacă ne vom scoate investiția, pentru că producția este mică”, mai spune legumicultorul.
Astfel, sezonul roșiilor românești debutează la Buzău mai târziu și cu provocări mai mari ca de obicei, iar consumatorii vor plăti mai mult pentru primele tomate autohtone din acest an.



Adaugă comentarii