Buzăul este sub cod galben de vânt puternic, iar primele probleme au apărut deja pe un drum național din județ pentru care Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a emis o atenționare: „vizibilitatea este sub 50 metri”!
Este vorba despre DN2B Buzău-Brăila, tronsonul de drum din zona localității C:A. Rosetti.
” Circulați cu prudență! Pe DN 2B Buzău-Brăila, în zona localității C.A.Rosetti, județul Buzău, din cauza vântului puternic, pământul de pe terenul arabil din proximitatea drumului este adus pe suprafața de rulare, scăzând astfel vizibilitatea în trafic sub 50 de metri”, informează DRDP Buzău.
Avertizarea cod galben de vânt puternic este valabilă până la ora 23.00.
”În intervalul menționat, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări în est și sud, apoi și în centru și vest, cu viteze de 55…65 km/h și local peste 70 …80 km/h îndeosebi în sud-estul țării. La munte vor fi rafale de 80…90 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, în general de 100…110 km/h”, informează ANM.
De asemenea, vremea se va răci semnificativ.
Adaugă comentarii