Director de școală gimnazială, profesor de limba română apreciat de elevi și de colegi, cadru didactic care își iubește nespus meseria, Cătălin Zaman ocupă, din 1 septembrie, funcția de inspector școlar general adjunct. Prof. Zaman a fost numit prin Ordin de ministru în funcție, confirmarea venind vineri, 30 august.
Într-o intervenție în direct la Focus Tv, Cătălin Zaman a dezvăluit ce înseamnă pentru el această schimbare, după zeci de ani în mijlocul elevilor, dar și ce planuri are în noul an, în care va ocupa una din cele 3 funcții de adjunct la IȘJ Buzău.
“A fost și este o provocare pentru mine această funcție. Așa cum le spuneam și prietenilor mei în weekend, nu-mi doresc decât să mă ridic la înălțime provocării, pentru că este o barieră ridicată suficient de sus acum. O astfel de oportunitate nu se ivește de foarte mult ori în cariera unui cadru didactic și am acceptat-o pe loc. Dar ea vine cumva să suplimenteze toate activitățile mele pe care le- am desfășurat și le voi desfășura în domeniul educațional.”
Deși va ocupa o funcție în echipa managerială a Inspectoratului Școlar Județean, profesorul Zaman nu va sta departe de catedră, locul unde se simte cel mai bine și, totodată, împlinit. Ba chiar va continua și proiectul meditațiilor online gratuite.
“Toate proiectele mele pe care le-am desfășurat ca profesor rămân în picioare, inclusiv acele meditații online gratuit. De data aceasta o să mă organizez mult mai bine și mult mai din timp, începând din luna octombrie, astfel încât să fiu, pe lângă reprezentantul tuturor cadrelor didactice în instituția care coordonează activitatea educațională din Buzău, și dascălul de care copiii au nevoie.”
Noul inspector școlar general adjunct va avea și câteva ore la catedră. Își dorește să predea în același loc în care a profesat și în ultimii 18 ani, la Clondiru, un loc de care se simte extrem de legat.
„Am o obligație de catedră de 4 ore de îndeplinit și îmi doresc din suflet să merg tot acolo. Adică, nu mi-aș dori să găsesc ore mai aproape, mi-aș dori să nu rup legătura cu locul acela, deoarece timp de 18 ani școala aceea a însemnat singurul meu loc de muncă. Și trebuie să recunosc că vineri seara, când am fost informat de doamna general că voi fi adjunct în următorul an, am avut sentimente de bucurie, dar am avut și sentimente de tristețe, pentru că mi-am dat seama că atunci, adică vineri, a fost ultima zi în care am pășit pe holurile acelei școli în calitate de profesor director și a fost o despărțire, adică a fost un moment greu, dificil. Eu sunt și o fire mai mai sentimentală, m- am atașat foarte mult de copii, de loc, de oameni.„
Între timp, astăzi s-a prezentat la Inspectoratul Școlar pentru a-și prelua atribuțiile de inspector școlar general adjunct. Cătălin Zaman a primit atribuții administrativ-financiare.
“Colegii m-au primit, au încercat să mă integreze în colectivul lor, colegii din compartimentul de conducere, la fel, au încercat să fie sprijin pentru mine, pentru că, vă dați seama, pășesc la momentul acesta pe un teren nou, nu chiar pe nisipuri mișcătoare, dar sunt sunt căi care nu sunt bătătorite de mine până acum, în ciuda experienței mele de manager în școală. Am întocmit fișe de post, au fost activități de organizare, ședințe. Deocamdată nu m-am gândit încă la un proiect din postura aceasta de inspector, dar cu siguranță că vor veni.”
Adaugă comentarii