Actualitate

PROIECTUL BĂNCII DE RESURSE GENETICE VEGETALE TREZEȘTE IAR PASIUNI POLITICE

Înființarea Băncii de resurse genetice la Buzău redevine un subiect important în conferințele de presă ale social democraților buzoieni după ce candidatul care deschide lista liberalilor la Senat, la alegerile din 6 decembrie, a anunțat public că va susține, în campania sa și din Parlamentul României, proiectul care de mai bine de un an de zile bate pasul pe loc.

Subiectul a fost readus în atenția opiniei publice la începutul acestei săptămâni, când Vlad Pufu, candidatul principal al PNL Buzău pentru Senat, a anunțat că Banca de Gene este un proiect care trebuie să continue și pentru care va pune umărul să fie realizat.

”Continuarea proiectului Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale, are o importanţă deosebită pentru Buzău. Pentru cel mai vechi bazin legumicol din România, prezervarea seminţelor pentru soiurile româneşti, multe dintre ele născute pe aceste ţinuturi, devine o necesitate. Apoi, crearea şi protejarea brand-urilor proprii, specifice zonei noastre, soiuri de Buzău, va fi zestrea de tezaur pentru viitorul nostru agricol şi alimentar. Cu ajutorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale, fermierii îşi vor recăpăta independenţa faţă de importuri. Ca viitor parlamentar, senator de Buzău, îmi propun să continui acest proiect de care economia noastră are atâta nevoie”, anunța pe 26 octombrie, pe Facebook, candidatul PNL la Senat, Vlad Pufu.

Mesajul său a retrezit și interesul social democraților pentru un proiect pe care l-au inițiat dar pentru care, în ultimul an, nu au mai reușit să facă niciun pas spre realizare.

Deși prima reacție a fost din partea primarul Constantin Toma care a felicitat public, prin declarații în emisiuni TV, inițiativa liberalului Vlad Pufu, o altă părere a venit din partea senatorului Lucian Romașcanu.

Într-o postare pe pagina de Facebook, senatorul a criticat demersul liberalului de susținere a înființării Băncii de gene la Buzău.

”Parlamentarii PSD, împreună cu primarul Constantin Toma, au depus toate eforturile, legislative și administrative, pentru înființarea acestei atât de importante instituții…. Trecut-a anul și…miracol! Un candidat al PNL, groparul băncii de gene, se laudă că va face totul și că ce mare realizare e banca etc. etc. Nu vă e rușine?? Cine să vă creadă??”, scrie pe Facebook, Lucian Romașcanu.

Postarea social democratului primește imediat un răspuns de la Vlad Pufu.

” Îmi administrează un perdaf senatorul PSD Lucian Romașcanu pentru că am avut îndrăzneala să îmi propun, ca posibil viitor senator PNL de Buzău, continuarea proiectului Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale.

Cine a urmărit emisiunea a putut concluziona că nu m-am atins în discuție de statuile parlamentarilor PSD care ”au depus toate eforturile, legislative și administrative, pentru înființarea acestei atât de importante instituții.” Corect! M-am ridicat în picioare ca să-l citez! O idee strălucită, de suflet pentru Buzău, a fost confiscată și exploatată politic de către PSD. Cât ne vom mai lăuda cu lucruri pe care suntem obligați (!) să le facem? (…) Dar senatorul Romașcanu nu înțelege, pentru că, între timp, pesediștii au uitat că proiectul aparține cercetătorului Vânătoru și nu lor. Logica asta îngrijorează”, scrie pe pagina sa de Facebook, Vlad Pufu.

Subiectul însă este departe de a se fi încheiat,dovadă fiind că, astăzi, conferința de presă a social democraților, susținută de senatorul Lucian Romașcanu și primarul Contantin Toma, a avut, din nou, ca temă de discuție, alături de alte subiecte, înființarea Băncii de gene și inițiativa liberalului Vlad Pufu de susținere a proiectului.

”Aş vrea să nu trecem peste o exagerare, să spunem, și să sperăm să fie singura, a unui partid, și anume PNL care a blocat cu toate forțele prin ministrul Agriculturii înființării Băncii de Gene de la Buzău. Motorul acestei bănci, împreună cu domnul Vânătoru, este domnul primar Toma, și acum să aflăm că dumnealor (n.r. PNL) susțin și noi nu prea. Toate acțiunile noastre le știu buzoienii și lucrurile nu pot fi credibile nici măcar dacă ajung la dumnealor de la tribuna unui partid important, prin candidatul său la Senat”, a declarat în conferința de presă, Lucian Romașcanu.

Nici replica primarului Toma nu a întârziat să apară. Edilul a punctat , încă o dată că ” este bine ca toate forțele din acest oraș și din acest județ să se unească să putem duce acest oraș și acest județ la un alt nivel” cerând ca demersul candidatului la Senat să fie făcut chiar din perioada campaniei și nu după alegeri.

”Am avut o poziție oarecum contrară vis-a-vis de ce a zis domnul Romașcanu, respectiv despre Banca de gene. Am fost la două emisiuni, la două posturi diferite. Am lăudat inițiativa domnului Vlad Pufu pentru că nu contează cine susține un proiect național și un proiect local. L-aș ruga pe domnul Vlad Pufu să facă intervenții acum la domnul ministru Oros și să schimbe această opțiune în campanie electorală și sunt convins că ar putea câștiga foarte multe voturi”, a punctat Constantin Toma.

Hotărârea de Guvern pentru înființarea Băncii de resurse genetice a fost adoptată în ședința din 12 septembrie 2019. Tot în perioada respectivă, a fost atribuit și un sediu la Buzău, respectiv în Parcul Crâng, în fostul sediu al societății Urbis Serv.

”Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău are ca obiect principal activitatea de explorare, inventariere, colectare, cercetare – dezvoltare și conservare a resurselor fitogenetice. Banca va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat în acest moment la Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău și de pe cuprinsul țării, care cuprinde peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice pe cale de dispariție”, anunța proiectul de hotărâre din 12 septembrie.



Publicitate