Astăzi au avut loc alegeri în PSD Buzău. Un partid care a condus autoritar județul, 30 de ani, întotdeauna fruntaș, ca organizație. De aici, au plecat nominalizările pentru multe funcții naționale, importante pentru țară. Președintele Camerei Deputaților, vicepreședintele Senatului, viceprim ministru sau, în ultimii 3 ani, chiar prim ministru.
Politic, Marcel Ciolacu conduce PSD național, de peste 5 ani, așezat pe soclul organizației județene Buzău. Local însă, ca orice partid erodat dupa o perioada de guvernare, măcinat mut până acum de schisme interne între lideri, deșartă în public, conflictul ascuns, spre surpriza tuturor. Mima celei mai puternice echipe, poleiala frăției trufașe pesede, scorurile hiperbole electorale cu care ne umpleau spațiul declarațiilor până ieri, acum s-au stins! Votul buzoienilor a fost usturător! Crin Antonescu, candidatul propus de coaliția dominată de PSD, a ieșit pe locul 2, pe județ, iar în municipiu, prăpăd. Un loc 4, aproape de candidații din liliputul politicii românești, i-a aterizat forțat în realitate pe împăunații ultimilor ani.
Drept urmare, alegerile de azi au fost un măcel cu multe consecințe ulterioare. Toma, prins în plăcerile scăldării în baia de lumini a televiziunilor naționale, îi cere demisia lui Ciolacu, președintele PSD. Întărește declarațiile cu acuzații grave, aducând detalii din bucătăria internă, devoalând operațiunea “Voturi pentru George Simion”. Daună totală pentru întreg conclavul PSD, în frunte cu Stănescu.
În jocurile de putere centrale, sifonarea lui Toma ii slăbește poziția lui Ciolacu în fața negocierii retragerii sale controlate de la putere.
Răspunsul lui Ciolacu se vede la alegerile de azi! Convocate la limita nestatutară, un singur candidat. Împins, Romeo Lungu, în detrimentul oricărui deal cu echipa municipală condusă de Toma. Operațiune de alegeri desfasurate atat de rapid că nici nu au avut timp sa se stranga toti! Primarul Buzaului contesta tot!
Viitorul lui Toma în PSD e aproape de final, în condițiile supraviețuirii la Centru a lui Marcel Ciolacu. Strategia mai importanta este cum își va face plecarea și unde , având în vedere că deja a anunțat că își dorește și al patrulea mandat, iar părăsirea partidului, de bunavoie, duce la pierderea mandatului.
Contextul vacantării funcției de la CJ Buzau potențează, și aici, dorințe si frustrări pentru alți pesediști importanți. Greu de gestionat, un calcul prost al noului presedinte Romeo Lungu, poate dezbrăca total de personalități întreaga organizație. Care este autoritatea sa în interior, o vom vedea prin nominalizarea candidatului pentru CJ. In jurul funcției roiesc deputatul Petre Emanuel Neagu, actualul vice Adrian Petre și alții.
Dar, dusmanii de ieri, pot deveni prietenii de azi? În politică, întotdeanuna. Putem oare asista si la crearea unui centru de putere Toma – Neagu, în interior, care să încerce decuplarea totală a lui Ciolacu și a oamenilor săi de organizația buzoiana? Cu siguranta, ipoteza ii da fiori lui Ciolacu! Totul se va lămuri dupa congresul PSD. Noua poziție de putere a fostului prim ministru buzoian va lumina și viitorul organizației locale.
Indiferent de ce și unde își va alege calea, tandemul T&N, are un adversar. Vârsta!
Deocamdată, azi , avem un câștigător. Romeo Lungu, noul președinte PSD Buzău!



Adaugă comentarii