Actualitate

Putea sau nu să fie evitată moartea unui copil nevinovat? Se caută soluții cât mai urgente pentru Șoseaua Vadu Pașii

Au trecut 3 săptămâni de la tragedia înregistrată pe Șoseaua Vadu Pașii, acolo un adolescent nevinovat a fost lovit mortal de o mașină condusă de un șofer băut, chiar în timp ce tânărul se deplasa pe marginea șoselei. Trei săptămâni în care, în ciuda riscului existent în zonă, subliniat, din păcate, de moartea unui tânăr nevinovat, nu s-a schimbat nimic. În continuare oamenii circulă pe marginea șoselei, mașinile trecând pe lângă ei cu viteză amețitoare.

Primăria Buzău a anunțat că va aloca în bugetul pentru anul viitor sumele necesare pentru realizarea unui trotuar pe marginea Șoselei Vadu Pașii. Pe de altă parte, în încercarea de a grăbi găsirea unei soluții și îndepărtarea riscurilor la care sunt expuși pietonii, prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, a anunțat că imediat după sărbători va organiza o întâlnire între reprezentanții Primăriei Buzău, administratorul Șoselei Vadu Pașii, și cei ai Consiliului Județean, adică cei care s-au ocupat de proiectul podului peste râul Buzău de la Vadu Pașii. Daniel Țiclea a declarat, într-o intervenție la Focus Tv, că va solicita proiectul podului de la Vadu Pașii pentru a vedea dacă nu cumva trotuarul care se încheie imediat la coborârea de pe pod ar fi trebuit prelungit cu câțiva metri.

Pe de altă parte, arată prefectul de Buzău, apare o altă întrebare la care ar trebui să răspundă autoritățile locale: de ce s-a putut realiza trotuar în zona oborului, iar acolo unde s-a întâmplat tragedia de la începutul lunii, nu. Iată declarațiile integrale ale prefectului de Buzău: