Actualitate

Rămas bun, Irina Țibuc! O viață dedicată educației, empatiei și protecției animalelor

Comunitatea buzoiană deplânge trecerea în neființă a Irinei Țibuc, profesoară, fost consilier parlamentar și apărătoare a drepturilor animalelor, un om care, în scurta sa trecere prin viață s-a remarcat prin implicare și altruism.

Marți dimineață, la doar 43 de ani, inima Irinei a încetat să mai bată, pe secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Buzău, punând capăt unei perioade de grea suferință.

Va rămâne în memoria multor generații drept „profesoara de engleză” care le-a oferit elevilor educație, dar și lecții de viață, remarcându-se ca un veritabil mentor pentru tinerii din Buzău.

Din dorința de a ajuta societatea, a acceptat funcția de consilier parlamentar. Astăzi, cei care au cunoscut-o îi deplâng moartea și o descriu ca pe un profesionist model, corect și mereu gata să ajute cetățenii.

Dincolo de partea pprofesională, Irina a fost și un  „avocat”  al drepturilor animalelor. O prezență vocală și extrem de activă în mediul online și în teren, ea a luptat neîncetat pentru protecția necuvântătoarelor.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela Cimitirului Dumbrava, unde a fost depus trupul neînsuflețit. Vineri, la ora 11:00, va avea loc ceremonia de înhumare.

Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au iubit-o.

Drum lin printre îngeri, Irina! Dumnezeu să te odihnească în pace!