Actualitate

Rețeaua de electricitate a Spitalului Județean, în avarie din cauza consumului crescut. Aparatele de aer folosite cu program

Codul roșu prelungit pune presiune și pe sistemele de alimentare cu apă, dar și pe rețelele de electricitate, iar penele de curent nu ocolesc nici unitățile medicale. La Spitalul Județean de Urgențe Buzău a fost nevoie de instituirea unor restricții în utilizarea aparatelor de aer condiționat pentru ca unitatea medicală să nu mai fie afectată de întreruperi în furnizarea energiei electrice. Astfel de situații au apărut și luni, dar și ieri. Managerul spitalului, Claudiu Damian, spune că întreruperile au apărut pe două dintre rețelele interioare, nu și pe cea care alimentează zonele esențiale precum blocul operator și compartimentul ATI :

„Da, au fost pene de curent în ultimele trei zile din cauza aerelor condiționate. Aceste pene au fost între 5 și maxim 15 minute. Aceste pene nu au pus în pericol viața pacienților, pentru că transformatorul este împărțit în trei partiții, nefiind întreruperi de curent în blocul operator sau în compartimentul ATI”, declară Claudiu Damian, manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău

Pentru reducerea consumului a fost instituit un program de utilizare a aparatelor de aer condiționat în saloane, dar și în cabinetele din spital, precum și în zona administrativă:

„La saloane și zone administrative am făcut program de reducere al consumului de energie prin oprirea aerelor condiționate în cascadă. De exemplu, dacă avem într-un salon 12 aparate, vom folosi prima oară 6, ulterior alte 6. Această măsura a venit și pentru a evita disconfortul din spital cauzat de căldură.”

Astăzi, va fi o nouă zi cu temperaturi extreme. Maximele prognozate vor fi între 37 și 42 de grade la umbra. De mâine, valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă în jumătatea sudică a țării. Galațiul, Buzăul și Vrancea vor trece în cod portocaliu, în timp ce Ialomița și Brăila rămân sub cod roșu pentru încă o zi.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian