A intrat în biserică și, fără pic de remușcare, a furat chiar din casa Domnului. Nu a ales o biserică situată într-o zonă mai izolată, ci chiar Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, situată în centrul municipiului.
Un bărbat de 53 de ani, din Ilfov, este cercetat de polițiștii din Buzău pentru furt, după ce vineri a intrat în curtea Arhiepiscopiei și, profitând că nu era nimeni în jur, a mers țintit în altarul bisericii. Știa clar ce își dorește: s-a apropiat de Sfânta Masă din altar și a plecat cu o piesă importantă pentru personalul clerical și enoriași. Este vorba despre o parte componentă a Sfântului Chivot, în care sunt păstrate Sfintele Taine, pentru împărtășirea credincioșilor.
După ce a fost sesizată lipsa acesteia, au fost anunțați polițiștii. În urma cercetărilor, oamenii legii au reușit să-l identifice pe hoț: un bărbat din Ilfov.
“Din cercetări a reieșit că, la data de 21 august, în timpul programului unui lăcaș de cult din municipiul Buzău, ar fi pătruns în altar şi ar fi sustras o piesă metalică tip sertar, parte componentă a unui obiect bisericesc, denumit “Sfântul Chivot”.Prejudiciul a fost estimat de reprezentanții lăcașului de cult la 10.000 de lei.”, transmite IPJ Buzău.
Ieri, polițiștii au descins la locuința bărbatului. Aici au găsit piesa furată din lăcașul de cult din Buzău, printre zeci de icoane și alte obiecte bisericești. Surse din rândul anchetatorilor conturează profilul unui suspect cu un comportament bizar, mânat de un fanatism religios dus la extrem. Bărbatul le-ar fi declarat senin polițiștilor că nu a urmărit vânzarea obiectelor, ci propria „purificare spirituală”, adunând piesele sfinte pentru a-și amenaja un spațiu propriu de rugăciune. Mai mult, acesta se autodefinește drept o persoană „suverană”, invocând propriile reguli morale și spirituale, deasupra legilor statului.
Motivele religioase nu l-au scăpat însă de rigorile legii. Piesa furată a fost recuperată și va fi restituită Arhiepiscopiei, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului pentru a stabili dacă și celelalte obiecte bisericești găsite în locuința sa provin din furturi.







Adaugă comentarii