Actualitate

Salvatorii, puși pe drumuri degeaba. Amenzi după ce buzoienii au sunat la 112 fără să aibă o urgență

11 februarie este data la care, anual, se marchează Ziua Numărului Unic de Urgență 112. Este data la care se organizează diverse acțiuni prin care este tras un semnal de alarmă cu privire la apelarea fără motiv a serviciului de urgență.

Astăzi, peste 100 de clădiri din întreaga țară, inclusiv din Buzău, vor fi iluminate în roșu. Este campania prin care va fi marcată Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 și gestul prin care se dorește conștientizarea populației cu privire la faptul că acest număr trebuie folosit doar atunci când este cu adevărat nevoie. În Buzău s-a alăturat acestei campanii Consiliul Județean Buzău, al cărui sediu va fi iluminat în roșu.

În ultimii ani, a mai scăzut numărul apelurilor abuzive la 112, dar tot se menține ridicat. De pildă, pe parcursul anului trecut, în județul Buzău au fost înregistrate aproximativ 50.000 de apeluri la 112. Dintre acestea, aproape 1300 au fost apeluri false și tot atâtea apeluri abuzive, situații în care au fost aplicate peste 1.300 de sancţiuni, în valoare de peste 2.000.000 de lei.

“În fiecare an, la data de 11 februarie, la nivel european, se sărbătorește  Ziua Numărului Unic de Urgență 112, un prilej bun de a le mulțumi tuturor celor care, din spatele unui telefon, fac diferența între viață și moarte. Operatorii 112 sunt primii care răspund în momente critice, rămân calmi și coordonează rapid intervențiile  pentru salvarea de vieți. Fiecare secundă contează, iar profesionalismul și dedicarea lor fac ca ajutorul să ajungă la timp acolo unde este nevoie.

Pe parcursul anului trecut, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au fost primite aproximativ 50.000 de apeluri prin S.N.U.A.U 112. Dintre acestea 1.295 au fost apeluri false și 1.312 apeluri abuzive, situații în care au fost aplicate peste 1.300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.000.000 de lei”, transmite IPJ Buzău.

Astfel, în mii de cazuri polițiștii, pompierii și jandarmii au fost puți pe drumuri degeaba, în realitate neexistând o situație de urgență, care să justifice mobilizarea de resurse și forțe de intervenție. Potrivit legii, apelarea abuzivă sau alertarea falsă a numărului 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.

  • *Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.
  • ** Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență.
  • Nu apelați numărul de urgență pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităților etc.)
  • Recomandăm părinților să informeze în mod corect și complet modalitatea de funcționare a apelului unic de urgență, astfel încât copiii să înțeleagă importanța și beneficiile lui, implicațiile mecanismului care se pune în mișcare la primirea apelului și situațiile pe care le pot semnala prin acest serviciu.

“Orice secundă în care dumneavoastră blocați netemeinic un apel, poate reprezenta o secundă ce face diferența pentru o persoană aflată în real pericol. De asemenea, fiecare apel fals înseamnă irosirea unor resurse atât logistice, cât și umane”, transmite IPJ Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian