Actualitate

Schimbare la vârful unei mari instituții din Buzău

Direcția Silvică Buzău are, de săptămâna aceasta, un nou director. Locul inginerului Constantin Moiseanu a fost luat de către Ciprian Silvestru – Grigore. Decizia a fost luată de conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Astfel, Ciprian Silvestru este noul director executiv al Direcției Silvice Buzău, începând de marți, 17 decembrie, anunță Romsilva, printr-o postare pe Facebook.

Noul director este inginer silvic și are experiență la Direcția Silvică, activând în cadrul instituției de ani buni.

“Ciprian Silvestru – Grigore, în vârstă de 47 de ani, este inginer silvic, absolvent al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov, unde, ulterior, a absolvit cursurile Școlii Doctorale, specializarea Silvicultură, cu distincția Magna Cum Laude. De asemenea, este licențiat în Drept si Științe Administrative al Universității ”Spiru Haret”.

Noul director al Direcției Silvice Buzău și-a început cariera în anul 2001 la Ocolul Silvic Pârscov, unde a ocupat mai multe funcții de execuție, precum responsabil împăduriri, mecanizare, drumuri auto forestiere, resurse umane, mijloace fixe și investiții, iar din anul 2018 a ocupat funcția de șef al Ocolului Silvic Vintilă Vodă. Între 2017 și 2018, a fost responsabil resurse umane și purtător de cuvânt al Direcției Silvice Buzău.”

Direcția Silvică Buzău, structură a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, administrează, prin cele 7 ocoale silvice, 66.653 hectare de păduri proprietate publică a statului și asigură servicii silvice pentru alte 19.019 hectare aflate în alte forme de proprietate.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Pentru fostul director au fost trei ceasuri rele marțea, pentru noul director sper să fie de bine. Din propria experiență, pentru mine marțea și data de 13 au fost de bun augur, în astfel de zile am obținut sentințele în favoarea Pădurii Crâng rezervație naturală. Sper să țină cont de aceste sentințe. Îi doresc succes!

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian