Actualitate

Se întâmplă la bibliotecă! Cum a ajuns o fostă profesoară să scrie primul mesaj pe WhatsApp

foto: Facebook Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău

Într-o lume care se mișcă tot mai repede, iar telefoanele inteligente nu mai sunt demult un moft, ci au devenit indispensabile celor mai mulți oameni, sunt înbcă oameni, în general persoane ajunse la vârsta senectuții, pentru care tehnologia încă e un mister și poate părea chiar un munte greu de cucerit. Însă, la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, acest munte a fost transformat într-o punte de legătură între generații, prin programul Hi Digital, susținut de Fundația Vodafone.

Printre rafturile pline de cărți și calculatoare, Angela, bibliotecar și instructor Hi Digital, scrie zilnic povești care nu sunt tipărite pe hârtie, ci în inimi. Una dintre cele mai frumoase este cea a doamnei Mery, un fost profesor de biologie, care a pășit pragul bibliotecii cu multă neîncredere. Însoțită de soțul ei, doamna Mery era convinsă că un singur telefon le este de ajuns amândurora, doar pentru apeluri scurte cu copiii.

„Nu am ce căuta aici, de mâine nu mai vin, nu am nevoie să învăț”, a prima ei reacție.

Instructorii nu s-au lăsat însă descurajați. Cu exerciții zilnice, cu multă răbdare și, mai ales, cu empatie, zidul doamnei Mery a început să se crape. Ezitarea a fost înlocuită de un zâmbet, iar dorința de a fi mai aproape de copiii săi a învins teama de necunoscut. Răsplata pentru munca Angelei a venit sub forma unei notificări pe ecranul telefonului, un moment care a adus lacrimi de bucurie:

„La mulţi ani de la Mery, cu pace, sănătate şi fără austeritate. Vă salut cu drag. Am reuşit să scriu primul mesaj.”

Pentru Angela, rolul de instructor este o misiune personală.

„Mă simt norocoasă pentru că pot face acum pentru alții ceea ce nu mai pot face pentru ai mei: să încurajez, să explic, să ușurez viața și să aprind lumini în ochii curioși”, mărturisește ea.

Povestea doamnei Mery este dovada vie că niciodată nu este prea târziu să înveți și că, uneori, tehnologia nu este despre algoritmi, ci despre oameni. Programul Hi Digital continuă să ofere cursuri gratuite de educație digitală pentru persoanele de peste 60 de ani, demonstrând că, alături de oamenii potriviți, e simplu să te descurci cu tehnologia. La Buzău, biblioteca a încetat demult să fie doar un loc al cărților, devenind spațiul unde seniorii învață să spună „Te iubesc” printr-un simplu mesaj pe WhatsApp.