Actualitate

Se schimbă evaluările naționale! Ce trebuie să știe elevii și părinții

Elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor avea parte de teste complet noi! Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat intenția modificării evaluărilor naționale pentru aceste clase, în sensul în care itemii vor fi „ca la PISA”. Practic, ”tocilarii” care învață lecțiile pe de rost nu mai sunt în trend, pentru că testele îi vor pune pe elevi în situația să aplice cunoștințele în situații reale. Scopul declarant este Acela de a verifica dacă într-adevăr ceea ce se învață la școală chiar are sens și poate fi folosit în viața de zi cu zi.

Nu se știe, pentru moment, de când va fi pus în aplicare acest plan, dar ministrul a anunțat că în curând va emite un ordin pentru extinderea competențelor ce vor fi verificate la evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

”O schimbare pe care o țintim, sper să o pot aproba zilele acestea, se leagă de testările pe care le facem în clasele II-a, a IV-a. Ele ar trebui să măsoare mai multe competențe. În aceste testări aș vrea să văd, pe lângă itemi clasici legați de programe, itemi în logica PISA. Adică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi. Acestea sunt contribuții pe care le-am avut în aceste nouă luni în aceste testări din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a va fi în aceeași logică. Este un element de autocunoaștere pentru copil și aceste rezultate trebuie să se întoarcă după aceea la școală, să învețe școala cum stă în raport cu alte școli, să învețe profesorul, învățătorul, la gimnaziu – dirigintele cum stau copiii față de copiii din alte școli. Antrenăm copiii să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi și în clasa a IX-a îi testăm și copiii deja vor ști ce înseamnă itemi PISA, îmi asum acest lucru”, a declarat Daniel David.

Testările vor fi, la fel ca până acum, unice la nivel național, iar rezultatele vor fi comunicate direct școlilor, profesorilor și elevilor, astfel încât fiecare să știe cât este de pregătit.

Partea dureroasă care stă în spatele anunțului ministrului este că, deși testele vor fi „ca la PISA” și încearcă să-i învețe pe copii să aplice ce învață, realitatea e cruntă: România are probleme serioase cu analfabetismul funcțional. Mai mult de jumătate dintre elevi nu reușesc să folosească corect ce învață în viața de zi cu zi. Cu noile evaluări, speranța este ca măcar o parte dintre ei să înceapă să gândească aplicat și să nu mai fie „tocilari pe hârtie”.