Seceta continuă să le ridice probleme agriculturilor care își însămânțează cu greu câmpurile. Pământul este tare, iar utilajele abia dacă pot intra. Este un consum mai ridicat de combustibil ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari, iar la final, fermierii nu au garanția că producțiile obținute le-ar putea aduce și un profit.
”Încă se pregătesc terenurile. Este mai dificil în această toamnă pentru că lipsa precipitațiilor creează un dezavantaj vizibil. Solul este bătătorit, tare, astfel că utilajele agricole vor avea o uzură mult mai mare decât în mod normal și un consum de motorină destul de mare”, a explicat Cosmin Florea, director care a punctat că Buzăul are zone cu secetă extremă.
Cu alte cuvinte, campania de toamnă decurge anevoios și fermierii sunt rezervați iar o primă măsură de precauție luată a fost diminuarea suprafețelor cu rapiță, o cultură care în ultimul an le-a creat mari probleme.
De exemplu, dacă în urmă cu doi ani la Buzău se însămânțau aproximativ 20.000 de hectare cu rapiță, anul acesta suprafața va fi la jumătate. Fermierii vor mai cultiva și aproximativ 59.000 de hectare cu grâu, iar până la circa 75.000 de hectare vor mai cultiva orz și orzoaică de toamnă.
Adaugă comentarii