Actualitate POLITICĂ

ȘPAGAT LUNG! Miza unui alt mandat! Petre Emanuel Neagu, deputat PSD, va activa în grupul parlamentar PNL! A fost prezent la ședința liberalilor de azi

Deputatul PSD de Buzău Petre Emanoil Neagu a făcut pasul și cu cel de-al doilea picior în PNL, astăzi, când și-a oficializat trecerea la liberali. O mișcare ușor de intuit după ce, pe 25 martie, a participat la o ședință a PNL Buzău. În ecuația politică a momentului, în care PNL are nevoie de orice vot parlamentar pentru a-și menține în funcție premierul, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD, transferul lui Neagu a devenit presant pentru liberali.

Iar confirmarea a venit la ședința Biroului Politic Național al PNL, de marți, unde Petre Emanoil Neagu a fost surprins venind împreună cu deputatul PNL Adrian Mocanu. Cei doi au intrat împreună în sala în care avea loc ședința liberalilor.


Petre Emanoil Neagu si Adrian Mocanu, înainte de oficializarea trecerii social-democratului la PNL

La circa o oră distanță, Petre Emanoil Neagu a confirmat pentru ȘansaNews faptul că a trecut în grupul parlamentar PNL, o cerere a sa, în acest sens, fiind depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților:

P.E. Neagu: Începând de astăzi o să activez în grupul parlamentar al Partidului Național Liberal. Nu mi-am dat demisia din PSD, asta este o formalitate. Am înaintat cerere către Biroul Permanent, către grupul Partidului Social Democrat, și o să activez în grupul Partidului Național Liberal.

Rep: Deocamdată spuneți că nu aveți calitate de membru al PNL?
P.E. Neagu: Nu, nu, pentru că nu mi-am depus adeziunea, deocamdată.

Reporter: Urmează să vă dați demisia din PSD sau care-i procedura?
P.E. Neagu: În zilele următoare o să vă anunț.

Pe 25 martie, Petre Emanoil Neagu a mers la sediul din Buzău al PNL unde a participat la o ședință. Atunci, parlamentarul a respins faptul că a discutat plecarea din partidul pe care îl reprezintă în Parlament.

Autorul știrilor

Cătălina Jingoiu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Lasă un răspuns la pistorius Cancel reply

  • Pentru domnu’ Manda, al Olgutei:
    Mai avem un bolojenist la Buzău. Ești în pesede ,dar te afiliezi grupului penele…Dracu mai înțelege..Adeziunea?”Mai târziu.” Se întoarce Caragiale in mormânt de ciuda ca el nu a trait vremurile astea.