Anunțul serii a fost făcut de liderul PSD Buzău, Lucian Romașcanu, care, în urmă cu puțin timp și-a oficializat retragerea din toate funcțiile politice, până când va pleca la postul pentru care a fost nominalizat și pentru care a trecut etapele de accedere, cel de membru al Curții de Conturi Europene.
”Dragi buzoieni,Dragi membri și simpatizanți ai PSD,
La începutul lunii iulie voi incepe o nouă etapă a vieții mele profesionale, o demnitate care presupune maximă integritate și o independență politică, administrativă, de acțiune și de decizie totală.Până la preluarea acestei importante demnități voi demisiona din toate funcțiile politice și administrative și mă voi retrage total din viața politică. Orice discuție publică legată de posibile poziții publice mă onorează dar nu este de actualitate.Voi reveni cu un mesaj mai larg în viitorul foarte apropiat.”
Anunțul retragerii lui Romașcanu este total neașteptat la o zi după ce a făcut turul televiziunilor pentru a apăra poziția lui Marcel Ciolacu, căruia primarul Buzăului, Constantin Toma, i-a cerut demisia. La o emisiune de audiență, șeful social-democraților buzoieni a intrat într-o discuție tensionată cu sociologul Marius Pieleanu, chiar pe subiectul menționat.
În PSD Buzău, anunțul lui Lucian Romașcanu a produs uimire. Nimeni nu a anticipat mișcarea, după prestațiile de ieri ale liderului organizației județene și în plin scandal provocat de declarațiile lui Constantin Toma. Până la ora transmiterii acestei știri, nu există o decizie cu privire la numirea unui interimar sau organizarea rapidă a unui scrutin intern. Având în vedere instabilitatea pe care o poate provoca plecarea intempestivă a lui Romașcanu, o decizie va veni rapid.
În urmă cu o lună, într-o declarație de presă, Lucian Romașcanu s-a pronunțat cu privire la un posibil succesor la conducerea Organizației Județene PSD:
„Șefia PSD o va prelua cine va decide Conferința Județeană. Există oameni pregătiți. Cred că un nume pe care eu îl pot propune este Romeo Lungu, dar este decizia colegilor, la momentul respectiv”
Declarațiile integrale AICI.
Du-te invartindu-te, PSD-ist de rahat ce esti, mafiot ordinar : pleaca impreuna cu toti tovarasii tai de hotie si minciuna, dupa toate mizeriile facute si dupa ce ati adus tara in faliment. La puscarie cu voi, nu la Bruxelles.
A început curățenia generală…fuga la Bruxelles nu vă scapă de trădarea națională, devalizarea bugetului de stat , golirea rezervei de stat,anularea ilegală a alegerilor în timpul votului!!!! Dosarele sunt pregătite de departamentul de stat American,un procuror independent doar trebuie să îl solicite.
V-am blestemat cum n-am făcut-o niciodată!
Neam de neamul vostru, copii copiilor voștri să aibă parte doar de bucuriile și starea materială pe care o au oamenii care muncesc. Salarii de nimic ,pensii de nimic ,și prețuri triple față de Europa.
Suntem considerați sclavi ,colonie Bruxelleză…ne sunt interzise simbolurile naționale,steagul României și Biblia ,dar sunt acceptate simboluri păgâne și lgbtq.
Am citit mai devreme, că Tomyboy ,colegul tău, nu susține Simion “izolaționistul”… câtă demagogie, câtă impostură din partea celui care l-a creat !
Voi ne-ați izolat de toate țările civilizate și dezvoltate ! Prin corupția endemică ne-ați făcut să ne fie rușine să spunem că suntem români,în afara țării.
Aveți tupeul formidabil să declarați că nu susțineți pe Simion, dar îl susține poporul și este de ajuns . O clică de la Buzău nu pune președinți,ci poporul care nu e bugetofag.
Blestemul nostru este să DISPĂREȚI!