Actualitate

Sunt pregătite școlile din Buzău să își primească elevii? Ce probleme mai sunt de rezolvat

În doar câteva zile începe școala. Luni, 9 septembrie, clopoțelul va suna în toate școlile din județ. Ca la orice început de an școlar, sunt unități care nu au autorizație sanitară de funcționare, dar și școli în care copiii sunt nevoiți să meargă la toaletă în curte. Cu toate acestea, spun reprezentanții învățământului buzoian, situația este mult mai bună față de anul trecut.

În anul școlar 2024-2025, în județul Buzău vor funcționa câteva sute de unități de învățământ. Însă, o parte dintre acestea se află în reabilitare, așa că elevii vor învăța în alte clădiri, și nu în școlile frecventate până acum. Cele mai multe școli transformate în șantier sunt în mediul rural.

“Județul Buzău este pregătit pentru începerea anului școlar 2024 -2025 în sensul că cele 159 de unități de învățământ cu personalitate juridică și cele 303 structuri care vor funcționa în anul acesta școlar în județul Buzău așteaptă elevii să le calce pragul. în Sunt și la Buzău proiecte în derulare. Sunt în reabilitare 13 unități de învățământ cu personalitate juridica: una în învățământul urban și 12 în rural. De asemenea, mai avem în reabilitare energetică 10 unități de învățământ. În unele, lucrările se vor încheia în decembrie, în altele anul viitor. Cei mai mulți elevi relocați sunt în structurile școlilor cu personalitate juridică, ei vor beneficia și de transport”, a declarat, la Focus Tv, inspectorul școlar general Daniela Palcău.

În ceea ce privește autorizațiile de funcționare și de securitate la incendiu, în continuare sunt unități care nu au obținut astfel de avize. Însă, numărul lor este în scădere de la un an la altul, spune Daniela Palcău. La fel se întâmplă și în cazul școlilor cu toalete în exteriorul clădirii. Anul acesta mai sunt 17 unități în care elevii vor fi nevoiți să meargă la baie în curtea școlii.

“Avem 97 de unități de învățământ, structuri de fapt, care sunt în curs de a obține autorizația de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică și 96 de la ISU. Situația aceasta este motivată de fiecare director al unității de învățământ și așteptăm ca împreună cu autoritățile locale să finalizeze etapele acestea astfel încât elevii să poată să învețe în unități cu toate avizele la zi. Dar, pot spune că este un mare progres față de anii trecuți. De exemplu, dacă anul trecut aveam 37 de unități de învățământ cu grupuri sanitare în exterior, anul acesta mai avem doar 17. Cele 17 unități, în cele mai multe cazuri, cu efective foarte mici, în zone izolate, unde nu se poate construi un grup sanitar în clădirea școlii.”

Pe lângă problemele legate de lucrări și avize, școlile buzoiene mai au nevoie de profesori calificați care să predea anumite materii. Deficit de cadre didactice calificate se înregistrează la discipline precum matematică, informatică sau discipline tehnice.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian