Actualitate

Super Noroc la Nehoiu! Premiul câștigat de un buzoian la loterie

Un buzoian (sau o buzoiancă, nu se știe până ce premiul va fi revendicat) a câștigat un premiu consistent la loto, arătând că are nu doar noroc, ci super noroc. Mai exact, a câștigat peste 81 de mii de lei la tragerea Super Noroc, anunță Loteria Română.

”Noroc pentru toți românii! La tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 51.789,96 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Poiana Câmpina, județul Prahova. La tragerea principala Joker s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 98.105,46 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Arad. La tragerea suplimentară Joker s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 52.426,94 de lei. Biletul norocos a fost jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro. La tragerea Super Noroc s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 81.763,84 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Nehoiu, județul Buzău”.

 Pe de altă parte, Loteria Română anunță un report de peste 5 milioane de euro la Loto 6/49. Sunt reporturi importante și la alte trageri.

”La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 25,27 milioane de lei (peste 5,08 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 12,95 milioane de lei (peste 2,60 milioane de euro).  La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 13,13 milioane de lei (peste 2,64 milioane de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 330.800 de lei (peste 66.500 de euro). La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 252.000 de lei (peste 50.700 de euro)”, transmite Loteria Română.