Actualitate

Sute de persoane, printre care și zeci de copii, au ajuns la spital de Paște

Val de pacienți la Spitalul Județean Buzău. Sute de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în prima și a doua zi de Paște. Printre cazurile înregistrate în perioada sărbătorilor au fost și zeci de copii care au fost aduși la spital după ce au mâncat produse specifice de Paște.

Cei mai mulți pacienți au avut nevoie de îngrijire medicală de urgență a doua zi de Paște. Aglomerat a fost și la UPU Pediatrie unde, în cele două zile de Paște, au ajuns peste o sută de copii.

”În ziua de Paște, la U.P.U.-SMURD s-au înregistrat 183 de pacienți, dintre care 144 de adulți și 39 de copii care au avut nevoie de îngrijiri medicale. A doua zi de Paște, numărul prezentărilor a crescut foarte mult. S-au înregistrat 298 de cazuri, dintre care 226 de adulți și 72 de copii”, informează Spitalul Județean Buzău.

Majoritatea prezentărilor au avut drept cauză problemele digestive apărute pe fondul consumului de alimente spefice sărbătorilor Pascale.

”Cazuistica a fost una specifică sărbătorilor: au predominat durerile abdominale, colicile biliare, vărsăturile, pe fondul consumului produselor alimentare specifice Paștelui. Nu au lipsit nici agresiunile, traumatismele și cazurile de persoane aflate în stare de ebrietate”, a spus Adriana Bunilă, purtător de cuvânt Spitalul Județean Buzău.

Toți pacienții au primit îngrijiri medicale de specialitate.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian