Copiii pot spune „da” distracției de anul acesta din tabăra ExplorEx. Este vorba de un proiect dedicat educației, care în acest an vine cu noi provocări pentru cei mici, ce pot lua parte la o tabără gratuită. Aceasta se va desfășura timp de trei zile, în luna iulie, și va fi o experiență de învățare practică și interactivă, așa cum este și motto-ul ExplorEx. În cadrul taberei, copiii cu vârste între 12 și 18 ani sau chiar și mai mici vor lua parte la cursuri și cercuri din domeniile științei, tehnologiei, artei și matematicii.
„Mereu am spus că natura ne este cel mai bun profesor și partener de distracție. Astfel că în iulie vă așteptăm la aventură în natură, 3 zile în care îmbinăm mișcarea fizică, explorarea naturii și STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică).Participarea la ateliere și accesul în tabără sunt gratuite pentru toți copiii. Deși activitățile sunt destinate în principal celor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, atelierele sunt concepute astfel încât și copiii mai mici să se poată bucura de ele”, transmit reprezentanții Aluniș Art Centre
Cei mici vor putea învăța mai multe despre biologie, chimie, fizică sau astronomie și vor avea parte de ateliere de camping responsabil.
„Activitățile desfășurate în cadrul taberei vor stimula interesul pentru domeniile STEAM și vor încuraja dezvoltarea personală și implicarea comunitară. Prin intermediul atelierelor interactive și a drumețiilor ghidate, participanții își însușesc noțiuni de fizică, biologie, chimie, astronomie, permacultură și concepte legate de biodiversitate, poluare și conservare a naturii. Participanții vor explora o grădină pe principii de permacultură, vor analiza mostre de apă la microscop și vor învăța despre fauna și flora locale. Atelierele de camping responsabil (care presupun insușirea de noțiuni de meteorologie, fizică, fiziologie, geologie ) împreună cu discuțiile despre viitorul sustenabil, vor inspira și transforma învățarea într-o aventură autentică și benefică pentru dezvoltarea personală și implicarea comunitară”
Tabăra va avea loc la Aluniș, în comuna Colți.
„ExplorEx este deschis tuturor copiilor din județul Buzău. Aceștia pot participa gratuit la toate atelierele și activitățile taberei. În plus, proiectul răspunde cererii crescânde de educație nonformală în domeniile STEAM și facilitează accesul copiilor vulnerabili la aceste oportunități, contribuind astfel la dezvoltarea unei comunități mai educate și mai responsabile”
Parteneri de nădejde ai evenimentului sunt Geoparcul U N E S C O Tinutul Buzaului, paddleX, K9 For Humanity, iar ediția de anul acesta este finanțată prin Fondul Ştiințescu Buzău ediția III, implementat de Fundația Comunitară Buzău în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF) și Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR).
Mai multe detalii AICI.
Adaugă comentarii