Actualitate

Trotinetele electrice, interzise în centrul Buzăului! Măsură luată după sute de accidente și 7 decese, înregistrate anul acesta

Considerate un mijloc de transport modern și rapid, trotinetele electrice au devenit un adevărat pericol pe străzile din municipiul Buzău. Doar în ultimul an au fost înregistrate peste 1500 de accidente și, din păcate, 7 decese, motiv pentru care Primăria municipiului Buzău a decis extinderea zonelor în care acestea vor fi interzice.

Măsura a luată forma unui proiect de hotărâre care a fost lansat spre dezbatere publică pe site-ul Primăriei municipiului Buzău.

” Accesul în perimetrul parcurilor, terenurilor de sport, locurilor de joacă şi curţilor unităţilor de învăţământ cu trotinete electrice este STRICT INTERZIS, indiferent de vârsta conducătorului trotinetei. Accesul în zona pietonală Cuza Vodă – Piața Daciei – Aleea Trandafirilor cu trotinete electrice este STRICT INTERZIS, indiferent de vârsta conducătorului trotinetei”, este prevăzut în proiect.

De asemenea, în același document, sunt prevăzute și sancțiuni care pot ajunge până la 1500 de lei și pe care le pot aplica polițiștii locali.

”Neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 14 ani măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la utilizarea trotinetelor electrice în zonele mai sus menționate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 lei”.

Măsura interzicerii accesului trotinetelor electrice în tot mai multe zone din oraș vine după valul de sesizări primite din partea buzoienilor care fie au fost victimele accidentelor fie au fost la un pas de a fi loviți de copiii cu trotinetele electrice.  

” Au fost înregistrate numeroase sesizări din partea cetățenilor care reclamă incidente, accidente evitate la limită și disconfort în utilizarea acestor spații publice. În plus, trotinetelor electrice li se imprimă adesea viteze mari, incompatibile cu spațiile pietonale agglomerate”.

Nemulțumirile buzoienilor sunt confirmate și de statisticile în creștere. În anul 2025, s-au înregistrat peste 1.500 de accidente cu trotinete electrice în România, în primele şapte luni depăşind numărul total de 1.320 de cazuri din întregul an 2024, cu 7 decese şi peste 1.600 de răniți în primele şapte luni ale lui 2025.

”Peste 80% dintre aceste accidente din 2025 au fost din vina conducătorilor de trotinete”, anunță Primăria municipiului Buzău.

Proiectul va sta 21 de zile în dezbatere publică, timp în care pot și aduse modificări sau completări.

 Un semnal de alarmă cu privire la pericolele la care se expun cei care folosesc neregulamentar aceste trotinete electrice a fost tras și de medicii din spitalul Județean. Detalii AICI.