Actualitate

TROVANȚII DE LA BOZIORU, PROMOVAȚI ÎN ÎNTREAGA ȚARĂ. Cum vor autoritățile să atragă turiștii în Buzău

Investiții masive în cultură dar și pentru dezvoltarea turismului, în județul Buzău. Autoritățile au în plan punerea în valoare a sculpturilor în piatră de la Măgura, modernizarea Stațiunii balneoclimaterice Sărata Monteoru dar și promovarea Trovanților de la Bozioru. Pentru a putea da start acestor proiecte, se așteaptă adoptarea bugetului național, pentu ca apoi să poată fi creionat bugetul județului Buzău iar banii disponibili să fie împărțiți pe fiecare capitol. Acestora li se vor adăuga fondurile europene pe care autoritățile județene vor să le atragă anul acesta.

Ținând cont de criza generată de pandemie, reprezentanții Consiliului Județean Buzău estimează un buget mai mic anul acesta față de cel din 2020. Chiar și așa, cu banii pe care îi vor avea la dispoziție, și cu sume atrase de la Uniunea Europeană, autoritățile au în plan concretizarea unui șir lung de proiecte. Pe lângă modernizări de drumuri județene, reprezentanții Consiliului au pe hârtie și numeroase proiecte de dezvoltare a turismului. De pildă, renumiții Trovanți de la Bozioru ar putea fi făcuți cunoscuți în întreaga țară prin implementarea unui proiect pe baza fondurilor europene. Tot fondurile europene ar fi soluția și pentru modernizarea Stațiunii Sărata Monteoru.

“N-am uitat Stațiunea Sărata Monteoru. Am avut marți o discuție cu directorul de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est pentru că încercăm să implementăm pe fonduri europene un proiect în turism. N-am uitat nici Trovanții. În perioada imediat următoare voi lua legătura cu toate UAT-urile din județul Buzău interesate ca să facem parteneriate, să putem depune un proiect pe fonduri europene.”, a declarat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

De asemenea, dacă situația epidemiologică o va permite, Tabăra de Sculptură de la Măgura va prinde din nou viață și va găzdui diverse activități menite să atragă turiștii în zona Măgura-Ciolanu.

“Probabil că în această vară, în anumite condiții, vom “reînvia” spiritul taberei de la Măgura. Acolo avem niște proiecții în lucru, o să avem și un parteneriat cu Arhiepiscopia BUzăului și Vrancei, pentru că în vecinătatea taberei este Mănăstirea Ciolanu, ca să putem să îmbinăm turismul monahal cu, eu știu,  cultura și așa mai departe. Va fi și un eveniment cultural artistic acolo în Tabăra de Sculptură Măgura, pentru că nu facem investiții în care ar fi costuri enorme și nu ar fi utile imediat pentru cetățeni.”