Două aeronave Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române acționează, în această dimineață, în județul Buzău, pentru stingerea celui mai amplu incendiu izbucnit în acest an și unul dintre cele mai grave din ultimii ani.
Cele două aeronave, cu o capacitate de 6000 l fiecare, au făcut deja o primă trecere și vor reveni, în jurul orei 9,00, pentru a doua operațiune.
Incendiul de la Breaza a cuprins 500 de hectare de vegetație uscată și circa 56 de hectare de pădure de pini, conform estimărilor forțelor de intervenție. De ieri de la prânz, în zonă au fost mobilizați peste o sută de pompieri din Buzău, Vrancea și Prahova, 17 jandarmi și numeroși voluntari de la serviciile de pompieri ale comunelor Breaza, Merei și Pietroasele. Lor li s-au alăturat și angajai ai Ocolului Silvic din zonă.
Cele două aeronave Spartan au fost folosite, în trecut, și la operațiunile de stingere a incendiilor din Macedonia de Nord și Grecia, în cadrul mecanismului de protecție civilă al UE.
Adaugă comentarii