Alegeri 2024

Ultima spoială dinaintea alegerilor (P)

Autoritățile municipiului sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru alegerile ce vor avea loc peste două zile. Cel puțin din punct de vedere vizual.

Ultimele dale deja crăpate din Piața Dacia au fost înlocuite cu succes și, mai mult ca sigur, cele noi vor rezista cel puțin până duminică seara.
Pe Bulevardul Unirii nu a mai avut loc nicio spargere/decupare a asfaltului de câteva luni bune și, dacă tuburile de copex plantate pe traseu nu vor fi complet obturate cu gunoaie sau pământ, sunt ceva șanse să dispară și tonele de cabluri de pe stâlpi. Tot pe Unirii, cozile de mașini rămân la ordinea zilei, mulțumită semaforizării inteligente.

Aeroport nu avem, dar avem o mândrețe de “centru intermodal”, inaugurat zilele trecute – acum, pustiu.
Pe la mijlocul săptămânii, băgaseră biciclete proaspete în toate punctele special amenajate, dar acum au dispărut iar, de teamă că nici acestea nu vor rezista până duminică.
A doua expoziție foto stradală dinspre podul de la Mărăcineni a fost și ea inaugurată, doar că spre deosebire de prima, va fi admirată doar de șoferii care fac 15-20 de minute între pod și rondul “Avionul”. Că pietoni pe acolo, mai rar. Important e că ne-a mai ușurat bugetul de vreun milion de lei.
Schelele din jurul obeliscului din Crâng au fost îndepărtate aproape în totalitate și buzoienii vor putea admira din nou vechiul monument… dacă nu vor începe să cadă și din acesta bucăți, cum se întâmplă cu Mausoleul Eroilor din cimitirul omonim, după ce a fost “reabilitat” de vizionarii din Palatul Comunal.


Una peste alta, probabil că edilii locali consideră ca au studiat îndelung profilul alegătorului buzoian, ca să creadă că, în anul de grație 2024, îi mai pot arunca asemenea praf în ochi.
Noi credem că nu mai merge. Dacă și tu crezi la fel, acum ai pe cine alege: Carmen Ichim la primărie!

Cod mandatar financiar 21240015