Actualitate

Un buzoian a făcut senzație la Jocurile Olimpice

Seară magică pentru iubitorii tenisului de masă dar și pentru buzoienii care au trăit o bucurie imensă după meciul fabulos jucat de Eduard Ionescu, la Paris. Buzoianul, aflat la prima sa participare la Jocurile Olimpice, a reușit o victorie magnifică în fața unui jucător experimentat, nigerianului Quadri Aruna, aducând astfel un succes uriaș pentru Team România.

Într-un interviu acordat jurnalistului Tudor Furdui, Eduard Ionescu declara „nu vreau să fiu un simplu turist la Paris!” și a reușit. Jucătorul are 19 ani și se poate spune că are lumea tenisului la picioare. Performanța sa este lăudată și pe pagina de socializare a Federației Română de Tenis de Masă.

” Seară minunată la Jocurile Olimpice! Eduard Ionescu a produs surpriza în proba de simplu masculin în fața vicecampionului Africii și a devenit eroul serii în South Paris Arena 4”, mesajul Federației.

Alături de Eduard Ionescu, Buzăul mai are un reprezentant la Paris. Este vorba despre Ovidiu Ionescu, cel care face echipă cu Bernadette Szocs. Cei doi sunt în sferturile turneului de tenis de masă, după ce au învins cu 4-1 perechea. Nicholas Lum/Minhyung Jee (Australia).

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian