Actualitate

Un nou cutremur de 4 grade în Buzău! Motivul care l-a făcut diferit de alte seisme

Cutremur atipic pentru zona seismică Vrancea, produs azi-noapte pe raza județului Buzău. Mișcarea pământului a fost înregistrată de seismografe la ora 01.48 și a avut 4 grade pe scara Richter și intensitatea III pe scara Mercalli, fiind resimțit cu precădere în zona epicentrală. Seismul a avut epicentrul pe raza comunei Grebănu și a fost unul de mică adâncime, produs la doar 22 de km sub scoarța terestră. Cutremurul de azi-noapte a fost urmat, spre dimineață, de o altă mișcare telurică, de 2,5 grade Richter, la ora 5.56, în acest caz fiind vorba de un seism tipic pentru zona Vrancea, produs la mare adâncime.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul de azi-noapte s-a produs la o distanță de 25 km de municipiul Buzău.

De la începutul lunii octombrie, în România au fost înregistrate 6 cutremure, din care 4 produse în zona Vrancea. Seismul de azi-noapte este al doilea de peste 4 grade de luna aceasta, după cel din 4 octombrie.

Cel mai mare cutremur de anul acesta a fost însă înregistrat pe 16 septembrie. Seismul de luna trecută a avut 5,4 grade Richter, a avut epicentrul în județul Buzău, pe raza comunei Bisoca, și a fost resimțit în țară, dar și în Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian