Actualitate

UN POLIȚIST ACUZĂ! Buzăul, un fel de Caracal

Un polițist buzoian lansează acuzații grave la adresa propriilor șefi și a modului în care aceștia au găsit de cuviință să gestioneze un caz care putea avea deznodământul tragic al celui de la Caracal, caz care anul trecut a zguduit o țară întreagă.

Ion Florinel, ofițer de serviciu la Dispeceratul Poliției Municipale Buzău, este cel care a relatat pentru libertatea.ro cum a primit în dimineața zilei de 16 august 2019, la ora 3.35, un telefon de la un cetățean român din Germania.  Acesta primise, la rândul său, un telefon de la o fată cu care a lucrat într-un restaurant din Londra și care îl ruga să facă tot posibilul să o salveze. Susținea că este sechestrată într-un apartament din Spania, de o bandă de marocani. Cazul părea o invenție. O româncă din Spania cerea ajutor prin intermediari de la poliția din Buzău. Dar, Ion Florinel spune că nu a vrut, sub nici o formă, să lase lucrurile așa.

„Am înțeles că o legaseră pentru că ar fi plasat drogurile în altă parte decât trebuia. De acolo de unde era legată de pat a putut ajunge la un telefon și a putut trimite și niște fotografii. Ea i-a trimis acestui domn fotografiile cu ea legată, în ideea de a fi credibilă și de a o ajuta.”, povestește polițistul pentru Libertatea.ro.

Evenimentele aveau loc la o lună după drama de la Caracal. Polițistul român care era de serviciu la Dispeceratul 112 nu a stat pe gânduri și povestește cum și-a sunat superiorii pentru a-i determina să sară în sprijinul fetei.

Numai că odată sunați, superiorii polițistului nu ar fi fost la fel de receptivi, unii dintre ei spunând ba că e miez de noapte iar ei dorm, ba că sunt în concediu. Polițistul mai spune că nu s-a lăsat, a sunat din proprie inițiativă la Crima Organizată Buzău și, împreună cu un ofițer de acolo, a făcut toate demersurile ca fata să fie eliberată, după nici opt ore de la aflarea informațiilor.  Ulterior, în loc de recunoașterea faptelor, agentul spune că șefii au încercat să culeagă aprecierile, i-au interzis să spună tot adevărul presei, iar acum, pentru că vrea să facă public cazul, l-au amenințat că îl dau afară din poliție.

În fața acestei situații relatate de polițistul Ion Florinel, Laurențiu Pantazi, șeful IPJ Buzău, spune că la mijloc stau nemulțumirile personale ale acestuia, generate de faptul că nu a fost recompensate după această poveste.

Întreaga poveste cu detalii incredibile, dar și dialogul dintre polițistul Ion Florinel și superiorii săi, date conform cărora Buzăul se putea trnsforma într-un Caracal 2, puteți citiți AICI



Publicitate