Actualitate

Undă verde pentru vânătoare! Câți urși vor fi recoltați, anul acesta, din pădurile Buzăului

Foto arhiva

Zeci de urși vor putea fi împușcați, anul acesta, în județul Buzău. Este cota stabilită prin legea adoptată de Parlament în regim de urgenţă, în urma tragediei din Munţii Bucegi, din vară, când o tânără a fost omorâtă de un urs, în timp ce se afla în drumeţie. Potrivit legii, la nivel național ar trebui recoltate peste 400 de exemplare de urs.

Pentru județul Buzău a fost stabilită o cotă de recoltare de 28 de urși, de pe 19 fonduri de vânătoare. Cei mai mulți, câte 3, pot fi împușcați la Bâsca Mare și Harțagu.

Pentru toți cei 28 de urși, Agenția pentru Protecția Mediului Buzău a primit solicitări pentru eliberarea autorizațiilor în baza cărora să fie recoltate exemplarele stabilite de lege. Până la această dată, au fost acordate autorizații pentru împușcarea a 7 urși. Recoltarea sălbăticiunilor poate fi realizată până la finele anului curent.

“Pentru județul Buzău este stabilit ca nivel de prevenție un nr. de 28 de exemplare de urs brun, care pot fi recoltate pe 19 fonduri de vânătoare din județul Buzău până la data de 31 12.2024. La A.P.M. Buzău au fost depuse solicitări de emitere a autorizațiilor de recoltare pentru toate cele 28 de exemplarele de urs brun cuprinse în anexa Legii 242/2024. Până în prezent au fost emise autorizații pentru recoltarea a 7 exemplare de urs brun, din 6 fonduri de vânătoare.

Autorizațiile pentru celelate 21 de exemplare de urs brun cuprinse în Legea 242/2024 sunt în curs de emitere”, a transmis APM Buzău, la solicitarea Șansa News.ro.

După acest pas, urmează să fie identificați urșii care au atacat frecvent, în ultima perioadă, gospodăriile buzoienilor, pentru a fi împușcate aceste exemplare.

“Noi, la Siriu, avem câteva exemplare repartizate. Am vrea ca mai întâi să fie identificați urșii care ne-au creat probleme în ultimul an, cei care au coborât frecvent în zonele locuite, astfel încât să fie recoltați chiar aceștia”, a declarat primarul din Siriu, Dragoș Voicu.

În județul Buzău, conform ultimei centralizări a Agenției pentru Protecția Mediului, trăiesc 1.392 de urși, cu 135 mai mulți decât anul trecut.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian