Social

UPDATE Bărbat decedat sub podul Mărăcineni. Scenariul cel mai probabil: sinucidere

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, în urmă cu puțin timp, sub podul de la Mărăcineni. Trupul fără viață a fost văzut de un bărbat care se plimba prin zonă și care a alertat Poliția. Primele indicii conduc către ipoteza unui suicid.
Este probabil ca bărbatul să fi plonjat în gol, de pe pod, fără să fi fost observat când a escaladat balustrada. Surse judiciare aflate la fața locului confirmă că este vorba despre un bărbat cu vârsta de circa 40 de ani a cărui identitate încă nu a fost stabilită. Trupul său a fost găsit aproape de albia râului, dar hainele nu sunt ude ca să se ia în calcul înecul.
La ora transmiterii acestei știri, polițiștii criminaliști fac cercetări la fața locului.
UPDATE [20:31] 17 APR 2020 › Bărbatul descoperit pe malul Buzăului avea 37 de ani și era din Mărăcineni. Se pare că se certase cu soția si nu era pentru prima dată. În timpul certurilor, bărbatul  amenința uneori că se sinucide, lucru care până la urmă s-a și întâmplat. Bărbatul a fost găsit mort de un buzoian care își plimba câinele și care a anunțat Poliția când a văzut cadavrul. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate