Locuitorii din comuna Bisoca au ajuns să trăiască cu frică zi și noapte, nu doar când sunt pe drum sau în grădină, ci chiar și atunci când sunt în propriile case. După ce, în doar câteva zile, urșii au devastat opt locuințe în satul Pleși, oamenii spun că nu mai au curaj să iasă din case după lăsarea întunericului și se tem că oricând poate avea loc o tragedie.
Într-o intervenție în direct la Focus Tv, Mărioara Baciu, localnică din Bisoca, a povestit despre coșmarul trăit pe propria piele după ce casa părintească i-a fost devastată de un urs. Femeia a povestit că a intrat în casă cu teamă, neștiind dacă animalul a plecat sau se ascunde printr-o cameră. Apoi, imaginile găsite în locuință au lăsat-o fără cuvinte.
” Am intrat chiar cu teamă, că am crezut că stă într-o cameră, nici nu îndrăzneam să intrăm. Am făcut gălăgie, ne-am făcut curaj și am intrat, au mai venit și niște vecini. Nici nu ne așteptam să pătrundă așa, să fie așa de îndrăzneț, a distrus tot, numai geamuri sparte, toată casa, nu a rămas decât o singură cameră unde n-a putut intra. Nici nu știam de unde să ne luăm și ce să scoatem mai întâi de acolo, cum să facem un pic de ordine, să stupăm înapoi. Am rămas muți, pur și simplu muți de uimire. Eu nu am văzut urs așa de îndrăzneț, să rupă tot.”
“Am făcut gălăgie, venea spre noi”
Buzoianca spune că urșii nu se mai sperie de oameni, lucru dovedit și de întâlnirile directe pe care le-a avut cu animalele.
“Ne e teamă, pentru că acum câteva zile a venit la noi, în grădină. A speriat vaca, au lătrat câinii, noroc că s-au repezit câinii. În toamnă, veneam cu animalele de la păsune și ne-am găsit cu el. A ieșit înaintea noastră, în mijlocul drumului și ne-am speriat de moarte, că nu știam încotro să o luăm, să fugim, să lăsăm animalele, am făcut gălăgie, el a luat-o spre noi în loc să fugă în pădure.”
Bătrânii urcă în podul casei, de teama urșilor
La rândul său, Constantin Moise, localnic din Bisoca, a povestit că oamenii din comună, mai ales cei mai în vârstă, trăiesc într-o stare permanentă de teamă și că situația a scăpat de sub control.
“S-a ajuns să ne fie frică să ieșim afară noaptea din casă. Sunt femei, mame care se vaită, le e teamă să mai plece cu copiii la școală. Sunt bătrâni, am un unchi care m-a sunat acum două seri și mi-a zis: Nu mai am curaj să dorm în casă, seara urc în pod. Aici s-a ajuns, să ajungă ursul, să intre în casă, peste noi. În fiecare seară, câte unul, în două săptămâni în 8 case la Pleși, în două la Bisocuța, în două la Șelării. Le-a distrus ușile, geamurile, au găsit frigiderele dărâmate. Ce caută ursul peste mine în casă? Când eram copil, mergeam cu mamaia la lemne, mergeam la fructe de pădure, mergeam cu scoala la adunat de fructe de pădure, la plantații în vacanța de primăvară. N-auzeam de urs.”
“În câțiva ani, fiecare casă va avea câte un urs”
Localnicii cer măsuri urgente pentru protejarea oamenilor.
“Cine crede că trebuie păstrată populația de urs, așa cum e acum, să o adune, să o aducă undeva unde nu sunt oameni, că nu se mai poate. Oamenii pleacă cu frică de acasă, la biserică, la spital, la dispensar, la autobuz. Nu se mai poate. O să ajungem în ritmul ăsta ca fiecare casă din Bisoca să aibă câte un urs, în 2-3 ani. Cred că-s mai mulți urși în Bisoca decât vaci cu lapte. Nu se mai poate. Trebuie făcut ceva.”
Autoritățile locale arată că, pe lângă problemele provocate de urși localnicilor, gospodăriile sunt asaltate și de alte animale sălbatice. Însă, numărul mare de urși prezenți peste tot afectează și turismul local.
“Am văzut postări pe Facebook și spuneau: la ce să venim la Bisoca, să ne mănânce ursul? În comună, s-a decimat numărul de animale. Ai scos oaia din curte, nu ai supravegheat-o 5 minute, a venit lupul. Ursul la fel, vulpea, mistreții, la fel. Deci, nu mai putem trăi de animale sălbatice”, a declarat primarul Florin Stemate.
Potrivit datelor oficiale, în județul Buzău au fost înregistrate, începând cu 1 mai și până în prezent, 83 de apeluri la 112 privind prezența urșilor, iar autoritățile au transmis 67 de mesaje RO-Alert pentru avertizarea populației.




Adaugă comentarii