Primele zile de vară vin cu o vreme specifică noului sezon. Dacă în această săptămână ploile torențiale înregistrate în aproape tot județul au venit la pachet cu o răcire a vremii, pe final de săptămână situația se schimbă. Trecem direct la vreme călduroasă, aproape caniculară, anunță meteorologii.
În județul Buzău, spun specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie, weekend-ul vine cu vreme în general însorită și foarte caldă. Ceva averse ar putea apărea după amiază în zonele de deal și de munte. Atât sâmbătă, cât și duminică, vremea va fi foarte caldă, cu maxime de 32 de grade Celsius.
“În partea de sud est a țării nu vor fi manifestări severe de instabilitate atmosferică, dar totuși vor fi condiții de ploi de scurtă durată, mai ales în zona montană. Vor fi și ușoare intensificări ale vântului. Din punct de vedere termic, temperaturile vor crește considerabil. Sâmbătă estimăm o valoare termică maximă în jurul a 32 de grade, iar duminică se vor atinge 33 de grade.
În județul Buzău ne așteptăm la o vreme însorită în mare parte din interval, dar, în a doua parte a zilei, spre seară, ar putea cădea o ploaie de scurtă durată, însoțită și de descărcări electrice. Temperaturile din județ sunt comparabile cu cele pentru întreaga regiune, adică maxime în jurul a 32 de grade și minime de 17 grade Celsius”, a declarat, pentru șansanews.ro, meteorologul de serviciu de la ANM, Oana Păduraru.
Adaugă comentarii