Actualitate Agricultura acum

Vestea bună pentru fermierii care își doresc un tractor nou: ”Rabla pentru tractoare”, disponibil din acest an

Peste 3000 de fermieri din întreaga țară își vor putea cumpăra tractoare noi la prețuri subvenționate. Administrația Fondului pentru Mediu va implementa un program nou în acest an. Este vorba despre ”Rabla pentru tractoare”, al cărui scop este înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole autopropulsate, prin înlocuirea celor vechi cu unele noi și mai puțin poluante.

Finanțarea acordată prin AFM la achiziția unui tractor nou va fi de maximum 30 de mii de euro pentru fiecare solicitant, iar bugetul alocat programului va fi de 500 de milioane de lei. Pentru moment nu se știe exact când va fi lansat programul și care vor fi condițiile pentru finanțare. Detaliile vor fi puse la punct în urma consultărilor publice, dar e cert că se dorește implementarea programului în cursul acestui an.

”Fie că vom folosi o schemă de minimis care ar presupune o rapiditate la implementarea programului, fie că vom folosi o schemă de ajutor de stat și în acest sens vom putea plăti o sumă mai mare pentru fiecare fermier, oricum avem acești bani la dispoziție și urmează să se regăsească până la urmă în sprijinul pe care îl vom acorda. În urma discuțiilor pe care le vom avea cu Ministerul Agriculturii, cu asociațiile de fermieri și cu orice alte entități interesate, vom definitiva foarte concret dacă vom finanța tractoare sau alte tipuri de utilaje agricole. Un lucru este cert, ne propunem, la fel cum se întâmplă și în programul ”Rabla clasic”, să înlocuim utilajele foarte vechi, cele poluante și cele ineficiente, cu unele de generație nouă. Acesta este scopul finanțării”, a declarat ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian