Actualitate

Vești bune de pe piața forței de muncă. Sute de buzoieni se angajează în fiecare lună. Rata șomajului, în scădere

Economia buzoiană a funcționat nesperat de bine în ultimele luni. Sute de persoane au fost angajate iar rata șomajului a fost în continuă scădere, ajungând la 5,47%.

Relaxarea restricțiilor pe perioada verii a fost ca o gură de oxigen pentru multe firme din Buzău care au reușit să își redeschidă porțile și să își revină ușor, ușor, după un an extrem de dificil. Ba chiar, agenții economici au făcut angajări peste angajări, având nevoie de forță de muncă. Astfel, în luna septembrie, numărul angajărilor a fost net superior celui al concedierilor, chiar și în condițiile în care prima lună de toamnă a fost cea în care o fabrică din Nehoiu a disponibilizat peste 200 de persoane.

„La sfârșitul lunii septembrie 2021, rata șomajului în județul Buzău a înregistrat, și înregistrează în continuare, un trend descrescător. Acest trend se datorează faptului că numărul de persoane care sunt angajate sau care se angajează prin intermediul instituției, în fiecare lună, depășește cu mult numărul de persoane care intră într-o formă de evidență sau plată. Dacă ar fi să ne referim la luna septembrie, unde aproape 200 de persoane de la fosta fabrică de mobilă de la Nehoiu au intrat în șomaj, acest număr a însemnat aproape un sfert din numărul persoanelor care s-au angajat, din aproape 800 de persoane”, a declarat pentru șansanews.ro directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

Cea mai mare nevoie de forță de muncă este pe platforma industrială a municipiului Buzău, însă și comerțul on-line, un sector care a înflorit în perioada pandemiei, a făcut angajări importante.

“Sunt locuri de muncă generate de platforma industrială, mă refer la industria grea, prelucrătoare, începând cu frezori, sudori, strungari, rabotori, prelucrători prin așchiere, mă refer la toată zona de chimie, la industria alimentară, a se vedea zahărul și uleiul. De asemenea, locurile de muncă vacante au fost generate de sectorul construcțiilor. Totodată, foarte puternic, exploziv chiar, s-a dezvoltat cerința sau cererea de forță de muncă în domeniul comerțului și în special al comerțului on-line, pentru că pandemia a făcut ca zona economică să se modifice puțin, în sensul în care comerțul on-line a explodat și atunci este nevoie de persoane calificate, atât în depozite, cât și în lanțul de distribuție a acestor produse on-line. Când spun produse on-line, mă refer și la firmele de catering.”

La finele lunii septembrie, rata șomajului la Buzău era de 5,47%, în scădere de la 5,55% cât era la sfârșitul lui august.