O tragedie, evitată în ultimul moment. S-a întâmplat în satul Moșești, comuna Robeasca, unde o bătrână, în vârstă de 95 de ani, a fost salvată de șeful de post. Totul s-a întâmplat zilele trecute, când localnicii au observat că vecina lor nu a mai ieșit din curte. Știind că femeia locuiește singură , aceștia s-au îngrijirat și au anunțat Poliția. La solicitare arăspuns chiar șeful de post din Robeasca. Când acesta a intrat în casă, bătrâna era căzută, inconștientă. Din fericire, femeia a fost găsită la timp și a putut fi salvată.
Fapta polișțistului dar și vigilența vecinilor au fost lăudate în spațiul public de reprezentanții Poliției Române.
”Vecinii vigilenți și un polițist dedicat au salvat o viață! Un gest de solidaritate poate salva o viață!”, scrie pe pagina de Facebook a Poliției Române.
De altfel, Cosmin este unul dintre cei mai tineri angajați Inspectoratului Județean de Poliție Buzău care s-a remarcat prin devotamentul față de meseria sa încă de la angajare, din 2022, devenind în mai puțin de doi ani șef de post.
”Cosmin este tânărul nostru coleg și ne-a bucurat să auzim că la 22 de ani ai săi face lucruri notabile pentru societate”.
Cosmin a terminat Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina și este al doilea membru al familiei care urmează această carieră. Fratele său este polițist, tot în cadrul IPJ Buzău, la Serviciului Rutier.
Adaugă comentarii