Divertisment

VICTOR SOCACIU, 13 ZILE DE SPITALIZARE CU COVID-19. Care e starea artistului

De 13 zile este spitalizat cu diagnostic Covid-19. Apropiații, familia și fanii s-au rugat pentru viața lui Victor Socaciu, având în vedere starea gravă în care se afla artistul. Acum se pare că totul e mai bine, dar până nu ajunge acasă, cei dragi stau cu mari emoții. Medicii spun că starea lui progresează spre bine, soția artistului spune că este în afara unui pericol imediat.

Ducu Bertzi l-a văzut pe Victor Socaciu la festivalul Om Bun, care a avut loc la începutul lunii aprilie și de unde artistul ar fi luat virusul.

“Ştiu sigur că Victor Socaciu îşi făcuse cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19. Ceea ce nu ştiu e dacă apucase se facă şi rapelul, dar prima doză cu siguranţă a făcut-o. Iar asta l-a ajutat foarte mult, mai ales că el are probleme şi cu diabetul, şi cu efectele acelui transplant de rinichi”, a declarat Bertzi.

El a mai spus că Victor Socaciu se număra printre cei care s-au protejat în permanență de virus. El a evitat întâlnirile și a purtat în permanență masca. Tocmai acesta a fost și motivul pentru care vestea că se află în spital cu covid-19 l-a șocat pe Ducu Bertzi.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian