Lucrările la Autostrada Moldovei fac un nou pas esențial: au început testele de rezistență la podul de la Vadu Pașii, o structură monumentală și ca este, deja, al doilea cel mai lung pod din România. Construit ca parte din lotul 1 Buzău–Vadu Pașii al tronsonului Buzău – Focşani al A7, podul e gata, constructorul și-a retras majoritatea muncitorilor, care au fost mobilizați pe alte șantiere, iar testele tehnice în desfășurare reprezintă ultimul filtru înainte de deschiderea traficului.
Sunt două etape de testare, cu sute de tone pe pod și vibrații simulate. În prima fază, specialiștii au efectuat teste statice: opt camioane încărcate, cu o greutate totală de 320 de tone, au fost amplasate în puncte strategice pe pod. Acestea au simulat solicitările reale la care va fi supusă structura odată ce podul va fi deschis circulației rutiere. Tehnicienii au urmărit comportamentul podului în timp real.
”Se monitorizează comportamentul structurii prin măsurarea deplasărilor verticale și a eforturilor în elementele de rezistență, verificându-se dacă reacțiile corespund celor prevăzute în proiect”, explică Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău.
A doua etapă este cea dinamică, în care se introduc vibrații controlate în structură. Se simulează, practic, efectul traficului intens, inclusiv neregularitățile drumului. Se măsoară în special accelerațiile verticale ale podului – un indicator crucial pentru confortul și siguranța rutieră.
Testele reprezintă ultima etapă înainte de deschiderea circulației rutiere. Iar dacă podul trece cu brio acest examen, s-ar putea circula pe pod cât de curând.
Adaugă comentarii