Traficul pe Autostrada Moldovei ar putea fi deschis, parțial, în doar câteva săptămâni, dar doar dacă antreprenorul va remedia problemele tehnice descoperite recent. Este promisiunea făcută de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în urma unei inspecții în teren. Ministrul Transporturilor a avansat un nou termen pentru deschiderea traficului pe lotul Mizil–Pietroasele: în a doua parte a lunii iunie, șoferii ar putea circula pe acest tronson, însă cu o condiție esențială: antreprenorul – o asociere care include și o firmă bulgară – trebuie să remedieze o serie de deficiențe tehnice la timp.
Deschiderea în iunie: Lotul 2, podul de la Vadu Pașii și primii km din Lotul 3
Dacă problemele vor fi rezolvate la timp, în iunie vor putea fi puși în circulație nu doar cei 28,35 km ai lotului Mizil–Pietroasele (Lotul 2), ci și 3 km din Lotul 3 – Pietroasele–Buzău. Scopul: asigurarea unei legături funcționale între tronsoane, până la finalizarea completă a secțiunii Pietroasele–Buzău.
În paralel, vor fi finalizate și lucrările la podul de la Vadu Pașii, care va fi al doilea cel mai lung pod din țară, vital pentru continuitatea traficului între Buzău și Focșani.
Probleme tehnice la pasaje. Expertiza CNAIR este în desfășurare
În timpul inspecției, oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au atras atenția asupra unor suduri neconforme executate la mai multe pasaje. Pentru a asigura siguranța traficului, a fost solicitată o expertiză tehnică independentă, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Partea complicată este că eventualele penalizări pentru întârzierile și neregulile constatate nu vor viza doar firma bulgară responsabilă cu execuția, ci întreaga asociere din care face parte și o companie românească, deși aceasta și-a îndeplinit partea de contract conform planului.
Partea bună este însă că pe lotul Pietroasele – Buzău, deși lucrările au început celmai târziu, adică în martie anul trecut, din cauza contestațiilor, mobilizarea este bună, iar stadiul execuției e avansat.
Ministrul Sorin Grindeanu dă asigurări că anul acesta vor fi dați în circulație circa 160 de km din Autostrada Moldovei. Aceștia se vor adăuga celor 100 de km pe care deja se circulă, ceea ce înseamnă că, până la sfârșitul lui 2025, se va putea circula pe 268 din cei 319 km ai A7 (Ploiești-Pașcani), o investiție majoră realizată cu bani de la Uniunea Europeană, prin PNRR.



Adaugă comentarii