Buzăul este considerat punctul critic în timpul Codului Portocaliu de viscol care intră în vigoare în această seară, la ora 20.00. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a decis să concentreze aici cele mai multe forțe dislocate la nivel național, direcționând echipaje și tehnică din patru județe – Alba, Cluj, Galați și Mureș – mai mult decât în oricare dintre celelalte județe aflate sub aceeași avertizare.
Cel mai probabil, decizia vine pe fondul prognozelor care indică manifestări severe ale viscolului în zona Buzăului, dar și în contextul unui deficit de personal de aproximativ 30% la nivelul ISU Buzău, înregistrat la începutul anului 2026. Detalii AICI. În aceste condiții, suplimentarea resurselor este esențială pentru a asigura capacitatea de intervenție în situații-limită.
Pentru gestionarea eficientă a intervențiilor, IGSU a dispus trimiterea către Buzău a următoarelor mijloace tehnice:
- 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple
- 3 autospeciale de primă intervenție și comandă
- 4 șenilate
- 1 autocamion de intervenție
- 1 buldoexcavator
Grupe operative activate
Începând cu momentul transmiterii avertizărilor meteorologice, la nivelul IGSU și al unităților din județele afectate au fost activate grupele operative și suplimentate efectivele operative, pentru optimizarea misiunilor de răspuns.
Situația din teren este monitorizată permanent de grupa operativă constituită la nivelul DSU și IGSU, astfel încât intervențiile să fie rapide și adaptate evoluției fenomenelor meteo. La nivelul județului Buzău, măsurile au fost adoptate și în Comitetul județean pentru Situații de Urgență , detalii AICI.
Recomandări pentru populație
Autoritățile fac apel la prudență maximă în orele următoare:
- Evitați deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică. Dacă este absolut necesar să plecați la drum, verificați în prealabil dacă traseul este practicabil.
- Asigurați-vă că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă: anvelope de sezon, lanțuri antiderapante, lopată și alte echipamente utile.
- Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau elemente de construcție care pot fi dislocate de vântul puternic.
Prin această mobilizare masivă de resurse, Buzăul devine centrul de greutate al intervențiilor din sud-estul țării, autoritățile pregătindu-se pentru un episod de iarnă care se anunță sever.



Adaugă comentarii