Agricultura acum Social

VIDEO Când apar roșiile românești pe piața din Buzău

Primele roșii românești de anul acesta vor ajunge în mai puțin de două luni pe piața din Râmnicu Sărat. Tomatele vor fi aduse de unul dintre cei mai mari cultivatori de legume din județul Buzău, care-și desfășoară activitatea în comuna Cochirleanca, de unde anual pleacă pe piața buzoiană tone de legume românești.

Anul acesta, agricultorul din Cochirleanca a cultivat primele tomate încă din luna decembrie, plantele ajungând deja la stadiul de înflorire astfel că prima recoltă este așteptată spre finele lunii martie.

 Recent, fermierul a postat pe contul său de facebook un scurt film în care pot fi observate serele încărcate de plante ce urmează a rodi. Deja agricultorul a adus în solarii și bondarii care vor face polenizarea într-un mod natural.

Tot în mod natural are loc și distrugerea dăunătorilor, fermierul din Cochirleanca folosind insecte care anihilează inamicii culturii de roșii.

Mircea Tatu este unul dintre legumicultorii din județul Buzău, care de trei ani de zile este beneficiarul programului ”Tomata”, program care sprijină fermierii să cultive legume în spații protejate, astfel încât roșiile să ajungă în piață și în extrasezon.  Programul Tomata are un impact semnificativ în Buzău, pornind în 2017  cu un număr de 400 de beneficiari, număr care în decurs de trei ani aproape că s-a dublat.

În total, în județul Buzău, au ajuns prin programul ”Tomata” subvenții în valoare de aproape 25 de milioane de lei.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate